Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a afirmat joi că republica islamică va continua dezvoltarea de capacităţi nucleare paşnice pentru a-şi asigura independenţa, pe fondul negocierilor cu puterile internaţionale privind relansarea acordului nuclear din 2015, relatează Reuters.
"Mai devreme sau mai târziu, vom avea nevoie de energie nucleară paşnică. Dacă nu continuăm (dezvoltarea acestor capacităţi), independenţa noastră va avea de suferit", a subliniat Khamenei într-un discurs televizat.
Acesta a insistat că Iranul nu a încercat niciodată să se doteze cu arma atomică, aşa cum a fost acuzat de ceea ce el a numit drept "duşmanii" ţării.
Acordul din 2015, cunoscut şi ca JCPOA, încheiat în 2015 cu SUA, Franţa, Marea Britanie, Germania, Rusia şi China, a oferit Iranului o relaxare a sancţiunilor internaţionale în schimbul unei limitări drastice a programului său nuclear, plasat sub control strict al ONU, şi a unor garanţii care dovedesc că nu urmăreşte să obţină bomba atomică, aşa cum a susţinut de altfel întotdeauna.
Discuţiile privind dosarul nuclear iranian au fost reluate la sfârşitul lunii noiembrie anul trecut, după cinci luni de întrerupere, între Iran şi ţările care încă participă la acord, vizând reintegrarea Statelor Unite, care s-au retras sub Donald Trump din pact în 2018 şi au reintrodus sancţiunile economice împotriva Teheranului. Discuţiile urmăresc, de asemenea, să determine Iranul să îşi respecte angajamentele, întrucât Teheranul a anunţat la rândul său că se consideră eliberat de restricţiile impuse activităţilor sale nucleare, ca răspuns la măsurile americane.
"Eforturile diplomatice ale fraţilor noştri revoluţionari de a elimina sancţiunile sunt bune, dar principala sarcină este neutralizarea sancţiunilor", a menţionat ghidul suprem în discursul său.
Ayatollahul Ali Khamenei spune că Iranul nu-și dorește arma nucleară
Explorează subiectul
București
17°C
Articole Similare

15
Netanyahu înainte de termenul limită stabilit de Trump: Zdrobim regimul iranian „cu o intensitate crescândă”
15

1.362
Președintele Iranului răspunde ultimatumului lui Donald Trump: "Peste 14 milioane de iranieni sunt gata să-și sacrifice viața pentru țară"
1.362

40
Rusia şi EAU au convenit să îşi coordoneze eforturile în contextul crizei din Orientul Mijlociu
40

1.437
Explicația neașteptată a lui Bill Gates: De ce preferă oamenii 'leneși' pentru sarcini dificile
1.437

27
Taiwanul este hotărât să îşi consolideze cooperarea militară cu SUA
27

3.003
Pentagonul caută portițe de ieșire pentru ca administrația Trump să nu fie acuzată de crime de război în Iran. Planuri la limita legalității
3.003

89
IDF și-a încheiat desfăşurarea trupelor sale la sol în sudul Libanului
89

37
Guvernul de la Paris avertizează tinerii: gazul ilariant poate ucide
37

87
Guvernul francez lansează un avertisment pentru tineri privind pericolele consumului de protoxid de azot
87

6.666
Trump, amenințare fără precedent împotriva Iranului: „O întreagă civilizație va pieri în această seară, fără să mai poată fi readusă la viață vreodată”
6.666

100
Spania: Europa trebuie să caute alternative de securitate, după declarațiile președintelui SUA despre NATO
100

108
Premierul Slovaciei: UE tolerează atacurile Ucrainei asupra infrastructurii energetice ruseşti și afectează Europa
108

171
Fiul cel mare al preşedintelui Statelor Unite, Donald Trump Jr., a sosit în Republica Srpska
171
















Comentează