Nu este nimic mai trist ca atunci când o naţiune trăieşte divizată în mai multe ţări. Avem multe exemple în istorie: două Corei, două Irlande, două Românii. Istoria a trădat, de-a lungul timpului, voinţa unui neam şi încrederea în viitorul şi destinul pe care un neam binecuvântat îl merită.
Vreau să spun că pentru a face politică trebuie mult curaj. Pentru a avea încredere în viitor, cum spuneam, trebuie ca oamenii politici să-şi asume un proiect, iar proiectul unionist este unul din proiectele care trebuie să aibă prioritate zero.
Acum 98 de ani, la Chişinău, o mână de oameni patrioţi au avut curajul de a face pasul către Unirea cu Ţara-mamă. 27 martie 1918 a rămas şi va rămâne întotdeauna în istoria neamului românesc. Ţara s-a reîntregit.
Nu se va întâmpla niciodată ca noi, politicienii care vrem ca România să aibă un loc acolo unde merită, între naţiunile lumii, să ignorăm acest fapt istoric.
De aceea am încredere că, în viitorul Legislativ, Unirea va deveni realitate. Moldova, Basarabia, Bucovina trebuie să facă parte integrantă din corpul naţiunii române, trebuie să facă parte din teritoriul unei Românii mari, aşa cum o merităm cu toţii.
Nu ne-am scos poporul la mezat şi la masa de poker a istoriei lui Stalin. Acei oameni suferă încă, tânjesc după limba română, tânjesc după România. Ceea ce aparţine astăzi Ucrainei a fost făcut un cadou. Acele daruri sunt darurile neamului românesc.
Vom spune întotdeauna, cu tot curajul, cu toată promptitudinea, aşa cum trebuie să existe, acele pământuri sunt româneşti şi vor rămâne româneşti. Avem datoria morală să luptăm pentru aşa ceva. Avem datoria de a nu uita acele suflete care au pierit, inclusiv în Siberia, acei oameni pe care războiul şi fructele războiului au făcut în aşa fel încât să fie duşi departe de locurile unde s-au născut.
Basarabia e România! Aşa va fi pretutindeni.
Vă aştept la Chişinău, duminică, 27 martie 2016, peste câteva zile. Acolo vom cere Unirea. Este dreptul nostru.
În încheiere:
"Se urcă Basarabia pe cruce
Şi cuie pentru ea se pregătesc
Şi primăvara jertfe noi aduce
Şi plânge iarăşi neamul românesc.
Noi n-avem nici un drept la fericire,
Mereu în casă moare cineva
Şi n-are ţara dreptul să respire
Şi nici pe-acela, simplu, de-a visa.
De-acolo unde s-a sfârşit pământul,
Vin triburi, să ne ia pământ şi fraţi
Şi-n faţa lor abia rostim cuvântul
Şi, prin tăcere, suntem vinovaţi.
Ce cale poate ţara să apuce?
În tragica, neconvertita zi,
Se urcă Basarabia pe cruce
Şi nu ştim învierea când va fi".
„Basabia pe cruce”, Adrian Păunescu.
www.aurelianmihai.com
https://www.facebook.com/aurelianmihai.ro
Comentează