DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Bogdan Chiriţoiu: 'Autorităţile locale pot să-şi facă propriile firme. Problema e când firma municipalităţii preia toată piaţa'

Capital
Bogdan Chiritoiu

Nu pot să interzic autorităţilor locale să-şi facă firmele proprii şi nici nu cred că ar trebui să le interzicem, dar problema apare atunci când o firmă a municipalităţii preia toată piaţa, a declarat, vineri, la evenimentul PRIA Environment, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, potrivit Agerpres.

"În principiu, nu pot să interzic autorităţilor locale să-şi facă firmele lor şi nici nu cred că ar trebui să le interzicem, dar cred că firmele astea trebuie să intre pe o nişă, pe o zonă unde piaţa nu-şi face treaba. Adică eu văd firmele primăriilor cumva reziduale. Exemplul pe care îl mai dau este că am o lucrare de urgenţă şi mi-e greu să fac licitaţie pentru că durează. Am nevoie de o intervenţie rapidă şi atunci pot să am mica mea firmă, a primăriei, care să facă genul acesta de lucrări. În acelaşi timp, pot să spun că se poate face şi un contract-cadru care să-i acopere genul ăsta de urgenţe... Unde văd probleme este atunci când apare o firmă a municipalităţii care preia toată piaţa, îi scoate pe toţi ceilalţi. Avem un caz-test, cu plângere împotriva unora dintre firmele Primăriei Bucureşti, plângere care e gestionată de Comisia Europeană. Sper să avem o soluţie cât de curând şi ne va spune cum putem să privim genul acesta de situaţii. Abordarea noastră până acum a fost să spună că, da, primăriile pot să-şi facă firme, dar dacă vor să ia contracte publice trebuie să participe la licitaţie ca toţi ceilalţi. Rămâne în aer subiectul în care firmelor primăriei le face cadou autoritatea locală echipamente, după care celelalte firme trebuie să concureze cu ele. Admit că această chestie nu e simplă, nu avem acum o rezolvare, dar împreună cu Comisia Europeană să avem un mod de a compatibiliza legea care vizează serviciile publice, care permite primăriei să-şi facă o firmă şi să-i încredinţeze serviciile, cu Legea concurenţei şi Legea ajutorului de stat", a explicat şeful autorităţii de concurenţă.

Citește și: Medicul Adrian Marinescu: ‘Pas cu pas vor fi luate măsuri. Vom vedea că din ce în ce mai multe zone, le vom avea în varianta de lockdown’

Chiriţoiu a punctat, totodată, faptul că nu e împotriva unui monopol al salubristului pe piaţă, dar numai în situaţia în care acesta îşi face treaba.

"Nu vedem sensul ca salubristul să aibă monopol asupra deşeurilor industriale, şi asta este o poziţie în general respectată. Dacă facem o analiză sectorială vom vedea dacă această regulă este respectată în piaţă, aşa cum avem noi impresia. Sunt absolut de acord cu ideea că licitaţia îţi dă dreptul la un monopol în privinţa colectării deşeurilor municipale din teritoriu. Dacă vine o firmă organizează un sistem de colectare, vine şi ia PET-uri, sticle, trebuie să îi laşi, nu poţi să spui că numai salubristul poate să facă activitatea asta. Aceasta este interpretarea noastră legală. Nici nu sunt atât de mult împotriva monopolului salubristului dacă el face o colectare selectivă, dar în câte locuri din ţară se întâmplă asta? Dacă aş vedea că industria de salubritate îşi face treaba se organizează şi poate să facă această colectare selectivă, atunci aş putea să zic "Da, domnule, hai să le dăm prin lege monopolul. Nu mai intră alţii, am trasabilitate mai bună". Dar trebuie să-i şi vedem că îşi fac treaba. Dacă ceea ce e benefic social nu se întâmplă, atunci de ce să-i opreşti pe alţii să intre pe piaţa aia? Nu sunt de acord cu ideea "Lasă-mă numai pe mine şi eu fac prost". Obiectivul social nu e atins, pentru că acea colectare nu se realizează", a afirmat Chiriţoiu.

PRIAevents organizează, vineri, o nouă conferinţă de specialitate în care vor fi abordate cele mai importante teme şi probleme legate de mediu.

Dezbaterile din cadrul PRIA Environment sunt axate pe o serie de subiecte, precum: Green Deal România, digitalizarea companiilor de mediu şi transparenţa, colectarea deşeurilor voluminoase, deşeurile din construcţii, reglementări în domeniul fiscal privind Fondul pentru Mediu, studii despre reciclare, ce pot face companiile de reciclare, de colectare, respectiv autorităţile locale, Sistemul de Garanţie-Depozit pentru PET-uri, sticle şi doze de aluminiu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.