Botoșani: Un copil a murit înecat în râul Bașeu

Autor: Roxana Ghiorghian

Publicat: 06-06-2019

Actualizat: 06-06-2019

Article thumbnail

Sursă foto: sputnik.md

Un copil în vârstă de 14 ani a decedat, miercuri seara, după ce s-a înecat în râul Başeu din judeţul Botoşani, potrivit Agerpres.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Maria Carp, minorul a fost luat de ape în timp ce se afla la scăldat.

Citește și: O româncă este în topul celor mai bogate antreprenoare din America

Un localnic a văzut momentul dispariţiei copilului şi a alertat autorităţile. La faţa locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri şi trei ambulanţe. 

Băiatul a fost recuperat în scurt timp din râul Başeu şi a fost supus manevrelor de resuscitare. În momentul în care inima a început să îi bată, copilul a fost transportat cu ambulanţa către secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati, însă acolo a decedat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri