Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Canberra este 'deschisă' ideii de repatriere a autorului masacrului comis în moscheile din Noua Zeelandă, în 2019

Radio NZ
Christchurch politia noua zeelanda

Canberra este "deschisă" ideii ca australianul condamnat în Noua Zeelandă la închisoare pe viaţă pentru masacrul comis în două moschei din Christchurch să fie trimis înapoi în ţara sa natală pentru a-şi ispăşi acolo pedeapsa, a declarat vineri prim-ministrul Scott Morrison, citat de France Presse.

Adeptul supremaţiei albilor Brenton Tarrant a fost condamnat joi la închisoare pe viaţă fără posibilitatea eliberării condiţionate pentru uciderea a 51 de credincioşi musulmani în 2019 în două moschei din Christchurch, Noua Zeelandă, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Epidemiologii trag semnalul de alarmă: Ne vom confrunta cu un număr crescut de infecții

La scurt timp după condamnare, vicepremierul neozeelandez Winston Peters a apreciat că Tarrant, în vârstă de 29 de ani, ar trebui transferat într-o închisoare australiană.

"Comunitatea musulmană şi toată Noua Zeelandă au suferit deja suficient pentru a mai fi nevoite acum să plătească sume astronomice pentru a-l ţine în siguranţă în sistemul nostru penitenciar", a subliniat Peters.

Prim-ministrul australian a spus că nu a primit nicio cerere pentru un posibil transfer al criminalului, dar s-a declarat pregătit să discute cu omologul său neozeelandez Jacinda Ardern.

Vezi și: Sindicaliștii din Poliție îi desființează pe șefii care au bătut palma cu interlopii: E greu să justifici acum, după ce 3 săptămâni te-ai ascuns

"Fie că este deţinut în Australia sau în Noua Zeelandă, suntem deschişi la discuţii", a subliniat Peters la canalul Seven News.

"Prim-ministrul Noii Zeelande şi cu mine vom vorbi despre acest lucru" şi o eventuală decizie va fi luată cu prioritate ţinând cont de "dorinţele supravieţuitorilor şi ale familiilor victimelor".

Tarrant, un fost instructor de fitness care a crescut în orăşelul Grafton, s-a mutat în Noua Zeelandă în 2017.

Documente guvernamentale arată că încarcerarea lui Tarrant va costa 4.900 de dolari neozeelandezi (2.756 de euro) pe zi, comparativ cu 302 dolari neozeelandezi pentru un deţinut obişnuit.

Potrivit acestor documente, "este probabil ca el să aibă nevoi şi să reprezinte un risc" pentru Noua Zeelandă.

Tarrant a creat deja probleme autorităţilor penitenciare scriind o scrisoare, publicată în august 2019 de un site extremist.

În scrisoare, Tarrant îl laudă pe fascistul britanic Oswald Mosley (mort în 1980, lider a două grupuri fasciste britanice timp de 40 de ani n.r.) şi spune că "un mare conflict se profilează la orizont".

Serviciul corecţional şi-a cerut scuze şi a promis că acest lucru nu se va mai întâmpla.

Tarrant ar trebui să fie plasat în singura închisoare de înaltă securitate din Noua Zeelandă situată în Auckland. El ar trebui să fie ţinut la izolare, astfel încât propria siguranţă să-i fie asigurată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.