Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cântăreţul Cliff Richard a câştigat procesul intentat BBC pentru încălcarea dreptului la viaţa privată

telegraph.co.uk
cliff richard

Cântăreţul Cliff Richard a câştigat procesul intentat BBC pentru încălcarea dreptului la viaţa privată, după ce radiodifuzorul a transmis în direct o percheziţie desfăşurată la locuinţa lui din Sunningdale, Berkshire, în timpul anchetei în care a fost cercetat pentru agresiuni sexuale, scrie news.ro.

În urmă cu doi ani, artistul spunea că va cere despăgubiri de 1 milion de lire sterline. Judecătorul Justice Mann de la Înalta Curte a hotărât ca Richard să primească 210.000 de lire sterline, potrivit BBC.com.

Cântăreţul, care nu a fost niciodată arestat sau condamnat pentru acuzaţiile ce i-au fost aduse, a susţinut în proces că transmisiunea BBC din 2014 a fost o „gravă încălcare a intimităţii”.

De cealaltă parte, BBC a spus că jurnaliştii au acţiunat de bună credinţă şi că are în vedere formularea unui apel.

După proces, Fran Unsworth, directoarea departamentului de ştiri al BBC, s-a scuzat faţă de Richard: „Privind retrospectiv, sunt lucruri pe care le-am fi făcut diferit”.

Ea a adăugat că acest caz a marcat „o schimbare semnificativă” împotriva libertăţii presei şi a „unui principiu important” - dreptul publicului de a cunoaşte.

Citește și: Fiica lui Dave Grohl face backing vocals pentru trupa Foo Fighters

Mann a decis că BBC a încălcat dreptul la viaţă privată într-un mod „grav”, în căutarea senzaţionalului. El a respins cazul BBC potrivit căruia transmisiunea era justificată de drepturile la libertatea presei şi de exprimare.

Din suma totală a despăgubirilor, 190.000 de lire sterline reprezintă prejudicii, iar 20.000, prejudicii grave, după ce BBC a înscris materialul realizat pentru câştigarea unui premiu.

BBC trebuie să plătească 65%, iar Poliţia din South Yorkshire, care a organizat percheziţia, 35%.

Poliţia a fost de acord deja să îi plătească 400.000 de lire sterline lui Cliff Richard, după ce el a făcut o plângere.

La tribunal, artistul în vârstă de 77 de ani s-a arătat mulţumit de rezultat.

Cliff Richard, născut pe 14 octombrie 1940, este unul dintre cei mai populari cântăreţi britanici, a cărui carieră muzicală se întinde pe durata a peste cinci decenii. Albumele sale s-au poziţionat pe primele locuri în topul britanic în fiecare dintre primele şase decenii de existenţă a acestui clasament muzical.

De asemenea, Cliff Richard ocupă locul al treilea în topul artiştilor cu cele mai mari vânzări de albume în Marea Britanie, după Elvis Presley şi The Beatles.

A colaborat deseori cu trupa de backing vocals The Shadows şi a jucat în filme precum „The Young Ones” şi „Summer Holiday”. Cliff Richard s-a clasat pe locul al doilea la concursul Eurovision din anul 1968 cu piesa „Congratulations” şi a ocupat locul al treilea la Eurovision 1973 cu cântecul „Power To All Our Friends”.

Artistul a fost înnobilat de regina Elizabeth a II-a a Marii Britanii în anul 1995. În 1996, a ţinut prima pagină a presei internaţionale, după ce i-a încântat pe spectatorii prezenţi la turneul de tenis de la Wimbledon, susţinând un concert ad-hoc, în timpul unei pauze a meciurilor de pe terenul central, întrerupte din cauza ploii. Cel mai recent single al său care a ajuns în fruntea topului britanic a fost „The Millennium Prayer”, în 1999.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.