Premium
Care metale vor dispărea primele de pe Pământ
Trăim într-o lume cu resurse finite, asta e clar. Și, de ceva vreme, se tot vorbește despre epuizarea lor. Că pomenim despre petrol, cărbune, despre păduri, despre sursele de apă dulce, despre viața sălbatică, ba chiar despre sursele de hrană, toate sunt sub semnul întrebării. Mai puțin s-a vorbit însă despre metale. Iar dacă stai să citești datele statistice, începi să ridici o sprânceană, căci nici astea nu sunt infinite.
Realitatea este că umanitatea consumă metalele și minerale cu o viteză și o voracitate care sunt imposibil de suplinit prin simplele procese naturale. În fond, este nevoie de zeci, sute de milioane de ani de procese geologice pentru a genera altele la loc.
Și astfel ajungem la estimările, și ele oarecum controversate, care vorbesc despre dispariția metalelor și mineralelor. Spre exemplu, fierul. Datele de care dispunem în prezent susțin că Terra deține 180 de miliarde de tone de minereu de fier. Cel puțin unele la care putem noi ajunge cu tehnologia actuală. Asta s-ar traduce prin 85 de miliarde de tone de fier. Pare suficient pentru mult timp, dar nu e chiar așa. În fapt, resursele ar putea fi epuizate până în 2062.
Cuprul și plumbul s-ar putea termina și ele în câteva decenii.
Asta o spunea un raport al US Geological Survey, asta prin 2008, care mai sublinia că, la o creștere de doar 2% a capacității de extracție, am mai avea plumb pentru vreo 17 ani, staniu pentru 19 ani, cupru pentru 25, fier pentru 54 și bauxită pentru 68.
Un studiu ceva mai recent, realizat în 2021 de către un cercetător de la Universitatea din Utrecht, susținea că datele enunțate mai devreme sunt eronate. În realitate, zăcămintele de cupru ar putea fi epuizate în circa 100 de ani. Antimoniul, aurul, borul, argintul, bismutul și molibdenul s-ar putea termina în 100-200 de ani. În rest, alte metale ar mai putea fi extrase pentru circa 200-1.000 de ani.
Evident, aici nu s-a luat în calcul problema reciclării, și nici a tehnologiilor viitorului care ne vor putea permite să extragem minereuri de la adâncimi care astăzi par imposibile, ci doar resursele la care putem ajunge în prezent. Iar astea ar reprezenta doar o mică parte din rezervele Terrei.
Apare însă o altă problemă, cea ridicată mai tot timpul de minerit și de efectele sale asupra planetei. Nu de alta, dar dacă o mai ținem așa, s-ar putea să nu mai prindem noi finalul zăcămintelor de minereuri și să ne fi agitat strict degeaba. Într-o astfel de lumină, parcă începi să privești altfel cursa spațială din prezent, și necesitatea proiectelor aparent futuriste care privesc exploatarea metalelor direct din spațiu.
