Cazinoul - telenovelă în regia PSD

Autor: Mihai Tararache, Deputat PNL

Publicat: 16-04-2015

Actualizat: 16-04-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

La începutul acestui an, pe atunci viceprimarul PSD-ist din Constanța, astăzi primar interimar, Decebal Făgădău, anunța cu surle și trâmbițe începerea reabilitării Cazinoului. Folosind termene de specialitate, a lăsat să se înțeleagă că în scurt timp, vor începe lucrările de reabilitare, iar apoi constănțenii vor putea admira clădirea emblematică a orașului lor, complet restaurată.

În realitate, am fost amăgiți din nou cu toții, lucrările de reabilitare ale Cazinoului fiind foarte departe de a începe, acest lucru fiind relevat de răspunsul pe care l-am primit în urma interpelării adresate domnului ministru Liviu Dragnea, pe această temă. Țin să subliniez faptul că răspunsul ministerului vine la două luni după anunțul făcut de viceprimar.

Din răspunsul pe care l-am primit aflăm că, de fapt, ”în prezent indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Consolidare și restaurare Cazino Constanța” se află în curs de avizare. În vederea realizării, reabilitării și consolidării acestui obiectiv, până în prezent, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, prin Compania de Investiții S.A., a contractat serviciile de proiectare pentru actualizarea documentației tehnice realizate în anul 2012, astfel încât acestea să fie corelate cu normativele tehnice în construcții din acest moment și să reflecte situația actuală a clădirii”.

De ce aceste diferențe mari între spusele celor doi colegi de partid, primarul interimar și Liviu Dragnea?

Ceea ce domnul Făgădău nu ne spune, fiind bine școlit la cursurile intensive de ”amăgire a electoratului prin cuvinte mari și sacoșe pline” ținute de șeful său, este că de fapt în această perioadă, reprezentanții Companiei Naționale de Investiții abia încearcă să afle în ce stadiu se află clădirea, actualizând informațiile pe care le au din anul 2012, atunci când ni s-a mai servit o dată aceeași poveste a reabilitării Cazinoului din Constanța.

Abia după realizarea acestui studiu privind clădirea, lucru care nu e simplu și care e urmat de o întreagă serie de servicii de proiectare, vor urma proceduri legate de atribuirea lucrărilor de execuție prin licitație, care pot dura și ele luni de zile. Niciun sens să vorbești despre bani până în acel moment la fel cum declarațiile legate de ”cafenelele literare” ce vor fi amenajate în clădire sunt fanteziste și nefondate.

În fapt, ne sunt create așteptări care nu au susținere în realitate. Oare pentru a câta oară? Vor domnii din PSD, să taie panglica începerii lucrărilor la Cazinoul constănțean în timpul campaniei electorale din 2016? Cred că ne putem pune serios această întrebare. Și n-ar fi pentru prima data când ar face ceva de genul…

Anul trecut, am amendat legea bugetului pe 2015, cerând să se acorde finanțarea pentru reparațiile necesare Cazinoului, lucru care ar fi urgentat situația clădirii cu mult, pentru că era vorba de o finanțare prin lege. Cerința mea a fost respinsă de către domnii de la putere, pe motiv că sumele vor fi dislocate de către Compania Națională de Investiții.

S-a întâmplat acest lucru? Încă nu. Spune ministerul că banii se vor aloca atunci când vor începe lucrările. Când se va întâmpla? Cel mai probabil mai avem de așteptat încă un an, în cel mai bun caz. De ce?

Pentru că în realitate, asistăm la un nou scenariu de campanie electorală pe care PSD-iștii îl pregătesc minuțios din timp și, cel mai trist, este că protagonistul folosit pentru acest ”film prost” este bătrânul Cazino, dărăpănat și distrus, pe care aceiași politicieni care se vor lăuda în 2016 cu restaurarea lui, l-au lăsat să se degradeze până a ajuns la stadiul groaznic din ziua de azi.

Acești politicieni se poartă astăzi și se vor purta și în anul 2016 de parcă, până acum, în Constanța, la fel ca în toate marile orașe în care se află la putere, a condus altcineva, iar ei sunt salvatorii sosiți pe cai albi să ne aducă orașele pe noi culmi ale succesului. Întrebarea mea este: oare cu ce au greșit constănțenii și românii în general, pentru a fi nevoiți să asiste la astfel de mascarade, în care simbolurile naționale sunt folosite în tot felul de manevre electorale?

Mihai Tararache, deputat de Constanța

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri