Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CE: 'Austria trebuie să depună mai multe "eforturi" pentru combaterea traficului de fiinţe umane'

parlamentul european

Un grup de experţi din cadrul Consiliului Europei a apreciat marţi că, în pofida progreselor înregistrate în lupta împotriva traficului de fiinţe umane, Austria trebuie să depună mai multe "eforturi", în special în ceea ce priveşte integrarea victimelor şi indemnizarea lor, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Austria şi-a "întărit" în ultimii ani "cadrul juridic şi strategic de luptă împotriva traficului", fapt salutat de GRETA - grupul de experţi care urmăreşte aplicarea Convenţiei Consiliului în lupta împotriva traficului de fiinţe umane - în cel de-al treilea raport al său consacrat Austriei, publicat marţi la Strasbourg.

GRETA subliniază astfel că "liniile directoare practice" emise în 2016 de Viena "asupra identificării copiilor potenţial victime ale traficului au fost adoptate", precum şi faptul că "victimele traficului care deţin un permis de şedere în Austria sunt autorizate să lucreze".

Totuşi, în pofida eforturilor "întreprinse pentru a ajuta victimele traficului să ceară o indemnizaţie, accesul efectiv la aceasta rămâne rar", menţionează raportul.

Citește și: Radu Mazăre a cerut să fie transferat în Madagascar. Ce a decis instanța

Viena ar trebui, de asemenea, "să întărească integrarea economică şi socială a victimelor", în special "prin intermediul formării profesionale" şi "cursuri de învăţare a limbii".

De altfel, "numărul condamnărilor pentru trafic, în special în scopul de exploatare prin muncă, rămâne redus", deplânge GRETA, care invită autorităţile austriece "să ia măsuri suplimentare".

Experţii cer Vienei să "revizuiască modalităţile de aplicare a 'Regulamentului Dublin'", potrivit căruia un singur stat al Uniunii Europene este responsabil de examinarea unei cereri de azil depuse în UE, "cu scopul de a evita ca victime ale traficului să fie retrimise în ţara" în care au depus prima lor cerere de azil. Potrivit sistemului Dublin, statul membru care a autorizat intrarea solicitantului de azil pe teritoriul UE este responsabil de procedura de azil ce urmează.

Conform raportului, numărul victimelor "presupuse şi identificate ale traficului" a crescut de la 221 în 2015 la 373 în 2018, dintre care cele mai multe sunt femei. În 2018, 16 copii au fost victime ale traficului în Austria, faţă de 10 în 2015.

Convenţia Consiliului Europei asupra luptei împotriva traficului de fiinţe umane a intrat în vigoare în 2008 şi este deja aplicabilă în 46 de ţări ale Europei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.