Celebrul turn Eiffel, vizitat în fiecare an de şapte milioane de persoane, este închis joi din cauza grevelor de amploare faţă de reforma sistemului de pensii promovată de preşedintele Emmanuel Macron, a anunţat Societatea pentru Exploatarea Turnului Eiffel (SETE), informează AFP, citată de AGERPRES.
Efectivul de salariaţi prezent "nu este suficient de numeros pentru a permite deschiderea monumentului în condiţii de securitate şi de primire optimă pentru public", a informat SETE, adăugând însă că accesul în piaţa din jurul turnului este gratuit.
În comunicatul de presă al SETE nu se precizează dacă monumentul va fi închis şi vineri, având în vedere că protestele faţă de proiectul de reformă a pensiilor vor continua.
În fiecare an, aproximativ şapte milioane de persoane vizitează turnul Eiffel şi peste 20 de milioane vin să vadă turnul fără a urca însă în el. Monumentul parizian sărbătoreşte în acest an cea de 130-a aniversare.
Un alt loc frecventat de turiştii in lumea întreagă, Palatul Versailles, din apropiere de Paris, recomandă "amânarea vizitelor" în zilele de joi şi vineri deoarece deschiderea domeniului va suferi perturbări.
La rândul său, Luvrul, cel mai frecventat muzeu din lume, a avertizat încă de miercuri că deschiderea sa "ar putea să sufere unele întârzieri" iar unele săli "vor fi închise". Situaţia este similară la muzeul Orsay.
O grevă de amploare a început joi în Franţa, cele mai afectate fiind transporturile publice. În paralel, numeroase şcoli vor fi închise şi angajaţi din diverse domenii vor înceta lucrul. Potrivit Ministerului de Interne, un număr de 245 de manifestaţii şi mitinguri urmează să aibă loc pe întreg teritoriul Franţei.
Reforma sistemului de pensii, una din măsurile importante ale preşedintelui Emmanuel Macron, vizează unificarea celor 42 de regimuri actuale de pensionare (pensii private, pensii pentru funcţionari, pensii speciale, pensii complementare, etc.) într-un sistem universal pe bază de puncte.
Mişcarea de protest, care a început joi şi care ar urma să dureze mai multe zile, aminteşte de grevele din 1995, care atunci au paralizat Franţa timp de o lună şi au obligat Guvernul de la acea dată să revină asupra planurilor sale de reformare a sistemului de pensii.
Ce obiectiv major al Parisului este închis, joi, pe fondul grevelor din Capitala Franţei
București
7°C
Articole Similare

891
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
891

19
Atac armat în Argentina - Un adolescent a ucis o persoană și a rănit alte opt înainte de a fi arestat
19

52
FOTO O toaletă aurie, ironie la adresa renovărilor ordonate de Donald Trump la Casa Albă
52

1.716
„Secretul” lui Zelenski: cum trăiește din doar 670 euro salariu pe lună? Președintele Ucrainei și-a publicat declarația de avere
1.716

25
Șeful CENTCOM a vizitat Israelul și s-a întâlnit cu șeful Statului Major al IDF
25

22
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
22

2.684
S-au făcut planurile la Kiev: România devine ruta-cheie pentru noua conexiune Ucraina-Bulgaria
2.684

103
Haosul de la conducerea noului regim din Iran complică negocierile cu SUA (presă)
103

42
Albania se pregătește pentru intrarea în UE: Dorim să închidem negocierile de aderare până în 2027
42

5.131
Șeful Pentagonului în mijlocul unui scandal uriaș - Pete Hegseth ar fi încercat o investiție care l-ar fi îmbogățit chiar inainte războiului din Iran
5.131

3.861
Femeia care are 'butonul de panică' al Pământului: cum s-a mobilizat întreaga lume pentru asteroidul care a dispărut brusc
3.861

116
VIDEO Cea mai mare dronă de transport din lume a efectuat primul zbor de probă
116

46
Negocieri de pace pentru Iran - Ministrul pakistanez de externe merge la Beijing
46
















Comentează