China face un compromis în favoarea lui Liu Xiaobo

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 05-07-2017

Actualizat: 05-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

China a invitat, la presiuni internaţionale puternice, medici străini pentru a-l examina pe laureatul Premiului Nobel pentru Pace Liu Xiaobo, grav bolnav de cancer, eliberat condiţionat recent, relatează miercuri AFP şi DPA, conform agerpres.

Spitalul din Shenyang (nord-estul Chinei), unde este internat intelectualul chinez, ''a decis recent să-i invite pe cei mai renumiţi experţi mondiali pe probleme de cancer la ficat, din SUA, Germania şi alte ţări, pentru a veni în China să-l examineze'', a indicat Biroul pentru afaceri judiciare din Shenyang.

Proteste MASIVE la Hamburg. Poliţia a folosit tunuri de apă şi gaze lacrimogene - VIDEO

Specialiştii, invitaţi ''la cererea familiei lui Liu Xiaobo'', se vor alătura ''echipei formate din renumiţi medici chinezi, în scopul de a colabora în tratarea scriitorului bolnav'', se precizează în comunicatul autorităţii municipale.

Condamnat în 2009 la 11 ani de închisoare pentru ''subversiune'', Liu Xiaobo, în prezent în vârstă de 61 de ani, a ieşit din închisoare după ce a fost diagnosticat în luna mai cu cancer în fază terminală, a afirmat săptămâna trecută avocatul său, Mo Shaoping.

După acest anunţ, mai multe ţări occidentale, inclusiv SUA, Franţa şi Germania, împreună cu organizaţii neguvernamentale şi apropiaţi ai disidentului, i-au cerut Beijingului ca Liu Xiaobo să fie lăsat să plece din China pentru a fi tratat în străinătate.

Liu Xiaobo este coautor al Cartei '08, un document semnat în 2008 de către 300 de intelectuali, care fac apel la ''un stat liber, democratic şi constituţional'' în China.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri