Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cifre tot mai mari - România importă carne în valoare de 1,22 miliarde euro

Digi24
carne de porc

România a exportat în primele zece luni ale anului trecut carne şi preparate din carne în sumă de 457,8 milioane euro, valoare în creştere cu 35,4% comparativ cu 2021, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).

Potrivit sursei citate, cele mai mari exporturi de carne s-au înregistrat în aprilie 2022, respectiv 50,9 milioane euro, iar cele mai mici în ianuarie (34,5 milioane euro).

În ceea ce priveşte importurile de carne şi preparate din carne, acestea s-au majorat cu 31,9%, cifrându-se la 1,228 miliarde euro. Cele mai mari importuri s-au consemnat în septembrie (154 milioane euro) şi cele mai mici în ianuarie (83 milioane euro), informează Agerpres.

Astfel, la această categorie de produse s-a înregistrat, în perioada ianuarie-octombrie 2022, un deficit de 770,4 milioane

Cu câteva zile înainte de Crăciun (decembrie 2022) producătorii de carne de porc din România atrăgeau atenţia că se află la limita supravieţuirii, în condiţiile în care preţul de vânzare la poarta fermei era sub costul de producţie, iar importurile din acest sector depăşeau 80% din consumul intern.

Fermierii precizau că sunt afectaţi şi de vânzările necontrolate din gospodăria ţărănească, care erau la preţuri aproape duble faţă de cele ale industriei autohtone de creşterea porcului.

„Preţurile, probabil, sunt mai mari decât anul trecut, dar să ştiţi că la ora actuală noi, fermierii, suntem la limita supravieţuirii cu preţul la care vindem, de 9,50 lei/kg carne de porc, pentru că ne costă 10,5 - 11 lei ca să producem un kilogram de carne. Pentru noi, cel mai grav lucru a fost creşterea preţurilor la materiile prime, la furaje şi cereale. Această creştere ar fi trebuit să fie transferată în preţul final, ori acest lucru nu s-a întâmplat. Preţul furajelor a crescut cu 80%, dar ar trebui să adăugăm şi energia, combustibilii şi aşa mai departe. În realitate, noi suntem în pierdere la preţul acesta de 9,5 lei/kg. Unii supravieţuiesc, iar alţii nu", a declarat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Carne de Porc din România (APCPR), Ioan Ladoşi în decembrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.