Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cine este alături de Dacian Cioloș?

Se spune că este frumos să exerciți toleranță față de un demnitar în primele 100 de zile de la instalarea pe post. Dacian Cioloș, având un mandat de doar 365 de zile nu se va putea bucura de acest lux din partea societății. De aceea el trebuie să se întrebe de pe acum pe cine se poate baza. În limbaj ușor mai tehnic, care este baza sa de putere?

Președintele

Klaus Iohannis va fi judecat în funcție de cât de bine a ales premierul. De aceea Cioloș va putea conta pe susținere din această parte, chiar dacă, poate, nu fără condiții. Președintele este, de asemenea, și cel mai credibil politician al momentului.

Dar Iohannis nu este un președinte care să poarte o campanie susținută de relații publice. Sau, cel puțin, nu era. Este posibil ca Palatul Cotroceni mai degrabă să ridice nivelul așteptărilor pentru Palatul Victoria decât să îi ofere un flux constant de mesaje prietenoase.

Partidele

Deși este reprezentat informal în Guvern prin Vasile Dâncu, este clar că PSD nu va ezita să înfunde guvernul dacă asta servește scopurilor sale electorale. Și este foarte probabil că social-democrații vor fi tentați să își vândă scump cooperarea în Parlament.

Un sprijin mai bun va primi Guvernul din partea PNL. Dar nici aici nu este totul roz. Tehnocratul Cioloș este bariera ridicată de soartă împotriva accesului cadrelor PNL la putere; este imposibil să nu existe resentimente. În plus, PNL are o problemă de identitate. Este OK sa fii văzut ca „partidul lui Iohannis” pentru că Iohannis este politician. Este mai puțin OK să fii văzut ca „partidul lui Cioloș” în condițiile în care acesta poate oricând să își ia jucăriile și plece înapoi la Bruxelles. Oficial, poziția PNL este destul de asemănătoare cu cea a PSD: susținem, dar vom privi cu atenție critică.

Citiți și: Cum se joacă Băsescu și Iohannis de-a Albă-ca-Zăpada.

Dintre celelalte partide numai ALDE și MP par a se opune hotărât. UNPR, UDMR, și mai micile PSRO și PND vor fi convinse, în principiu, să se alăture puterii în momentele critice. Dar asocierea cu unele dintre ele, mai ales UNPR, vine la pachet cu costuri de imagine semnificative.

Societatea civilă și strada

Pentru această secțiune m-am uitat în principal la organizațiile care au fost prezente la consultările cu președintele Iohannis. Acestea sunt cele care au fost acceptate de Administrația Prezidențială și, în același timp, cele care au acceptat să se prezinte la consultări. Dat fiind că președintele girează guvernul Cioloș, este de așteptat ca acestea să aibă o atitudine mai prietenoasă.

Din 20 de organizații/persoane prezente, 11 au exprimat rezerve sau critici față de guvern și/sau președintele care îl susține. Restul au rămas mai degrabă tăcute - este vorba de organizații care de  regulă nu au mesaje politice sau, pur și simplu, persoane fizice care nu au putut fi identificate cu certitudine.

Temele de reproș sunt modul în care au fost efectuate consultările, prezența lui Marius Bostan și retragerea angajamentului de a efectua reforme electorale. Alte grupuri și organizații au exprimat rezerve față de absența unor politici de combatere a sărăciei sau nerăbdare în a vedea retras doctoratul lui Victor Ponta.

Lista organizațiilor prezente la consultări și nemulțumirilor o puteți vedea mai jos. Țineți cont că am inclus doar acele nemulțumiri care nu au fost soluționate favorabil.

Expert Forum: nemulțumiri față de consultări*;

* „Reafirmăm că organizațiile neguvernamentale, în general, nu au o vocație de reprezentare populară; ele doar adună oameni în jurul unor idei, principii sau drepturi. Organizațiile semnatare, în particular, nu pretind că vorbesc în numele societății civile în ansamblul ei, ci doar în virtutea misiunii și expertizei lor. Modul în care a fost pregătită consultarea publică a Președintelui cu cetățenii și societatea civilă organizată, deși probabil bine intenționată, a fost deficitar și, în loc să crească încrederea publicului în instituțiile statului și în organizațiile societății civile, a provocat încă și mai multă confuzie, suspiciuni și diviziuni la nivelul societății civile. Ne așteptăm ca cei responsabili pentru această situație să își asume răspunderea.

Solicităm ca propunerile concrete de reforme pe care organizațiile societății civile le-au cerut în ultimii ani să nu mai fie ignorate de decidenții politici. Și încrederea organizațiilor neguvernamentale în majoritatea instituțiilor politice s-a terminat sau se apropie de epuizare.” (s mea) (citiți și 37 de ONG-uri propun criterii pentru alegerea noului premier);

Funky Citizens: nemulțumiri față de consultări* și numirea lui Marius Bostan**;

**„Desemnarea dlui Bostan în guvernul dvs. vine în contradicţie cu valorile şi cerinţele formulate de către organizaţiile semnatare ale scrisorii din data de 9 noiembrie 2015, unul dintre criteriile pe care ar trebui să le îndeplinească membrii viitorului guvern fiind că nu a promovat şi nu promovează un discurs discriminatoriu, bazat pe ură.” (citiți și: ONG-uri: Ministrul desemnat al Comunicațiilor suspect de discurs care îndeamnă la ură);

Asociația Salvați Bucureștiul: nemulțumiri față de renunțarea la reforma electorală;

nicusorConsiliul Tineretului din România: nemulțumiri față de lipsa politicilor pentru tineret;

cstFundația pentru Dezvoltarea Societății Civile: nemulțumiri față de consultări* și numirea lui Marius Bostan**;

Freedom House: nemulțumiri față de consultări*, de asemenea Cristina Guseth, președinta FH, a fost retrasă de Dacian Cioloș de la nominalizare;

Salvați Dunărea și Delta: nu am identificat nemulțumiri;

Ema Stoica: nu am identificat nemulțumiri;

Adrian Despot: nu mai comunică pe teme politice;

Tudor Benga: ușoare nemulțumiri față de modul în care a fost construit guvernul;

bengaUniunea Studenților din România: nu am identificat nemulțumiri;

Asociația Pro Infrastructura: reproș voalat față de scurtimea capitolului privind transporturile în programul de guvernare;

API

Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate: nemulțumiri față de consultări* și numirea lui Marius Bostan**;

Consiliul Național al Elevilor: nu am identificat nemulțumiri;

Inițiativa România: nemulțumiri față de consultări* și renunțarea la reforma electorală;

„Inițiativa România a constatat că cele mai importante revendicări ale societății civile privind reforma legislației electorale au dispărut din programul de guvernare al noului cabinet.”

HHC România: nu am identificat nemulțumiri;

Grupul pentru Dialog Social: nu am identificat nemulțumiri;

Asociația Medicilor Rezidenți: nu am identificat nemulțumiri;

Dragoș Slăvescu — medic: nu am identificat nemulțumiri;

Octavian Berceanu — Uniți Salvăm: nu este clar dacă Berceanu a avut mandat să reprezinte Uniți Salvăm. În orice caz, cele două pagini de Facebook mai cunoscute („Uniți Salvăm”, „Comunitatea Uniți Salvăm”) susțin un Apel pentru reformă politică şi electorală rapidă.

CUS

Dacă vorbim strict de stradă este corect să observăm că învestirea lui Dacian Cioloș, spre deosebire de alegerea lui Klaus Iohannis, nu a fost întâmpinată cu manifestații de bucurie. Până la urmă, cererea unui guvern tehnocratic a fost mai puțin prezentă în manifestații decât suntem tentați să ne amintim. Strada a cerut resetarea clasei politice; premierul tehnocrat a fost răspunsul lui Klaus Iohannis. Acest răspuns a fost acceptat de manifestanți (care nu au mai protestat) dar încă nu însușit de aceștia.

*

Astfel, toată lumea are o atitudine prietenoasă față de primul-ministru, așa cum se cuvine să ai față de cel ce este văzut ca fiind soluția la criza politică. Dar majoritatea partenerilor săi au și prudența de rigoare față de cel care ar putea să nu se dovedească la înălțimea misiunii. Toată lumea vrea să urce cu Dacian Cioloș, însă nimeni nu dorește să se prăbușească împreună cu el. În acest mediu complicat, noul premier va trebui să se afirme nu doar cu fermitate, dar și cu grijă.

Sursa foto: Friends of Europe

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.