Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

ONG-uri: Ministrul desemnat al Comunicațiilor suspect de discurs care îndeamnă la ură

marius-bostan-1

Marius Bostan, ministrul desemnat al Comunicațiilor în cabinetul propus de Dacian Cioloș, ar fi putea să fi susținut financiar un discurs care îndeamnă la ură prin finanțarea site-ului În Linie Dreaptă (ILD). Afirmația este făcută de mai multe ONG-uri care au semnat un apel pentru reanalizarea nominalizării lui Bostan. ILD admite legăturile cu Bostan, dar susține că aceia care îl atacă o fac în interesul Rusiei.

Cel puțin 19 ONG-uri au semnat un apel prin care lui Dacian Cioloș i se atrage atenția că nominalizarea lui Marius Bostan poate fi în contradicție cu valorile și cerințele societății civile, așa cum au fost formulate în 9 noiembrie 2015.

Citește și 37 de ONG-uri propun criterii pentru alegerea noului premier.

Una dintre afirmațiile care au atras nemulțumirea organizațiilor semnatare, este următoarea:

„Şi până la urmă, care e marea grozăvie? Dacă poţi susţine că americanii merită un avion în WTC pentru că au exploatat Orientul, nu înţeleg de ce nu poţi susţine că rasele nu sunt egale aşa cum scrie acum pe hârtia socialistă. Cu ce e mai morală una decât alta mă depăşeşte, cu atât mai mult cu cât, aşa cum probabil intuiţi, se pot găsi argumente ştiinţifice – în adevăratul sens – în favoarea celei de-a două idei. Spre exemplu, acest articol: Race differences în average IQ are largely genetic.>> (Vlad Ștefan-Modoran, aka Vlad M., 5 ianuarie 2010)”

Ca urmare, organizațiile cer premierului desemnat să reanalizeze nominalizarea și parlamentarilor din comisia de specialitate să ceară clarificarea legăturilor lui Bostan cu În Linie Dreaptă.

Apelul vine după ce legăturile dintre Bostan și ILD au stârnit un val de comentarii pe Facebook. Ca reacție la aceste comentarii, În Linie Dreaptă a postat un articol pe site-ul propriu în care admite existența asocierii. Acesta a apărut cu puțin timp înainte de poziția ONG-urilor

„Marius Bostan este membru fondator al Fundației IOAN BĂRBUȘ, vicepreședinte și director executiv al Fundației. Și suntem mândri de asta. Site-ul Înliniedreapta.net este, într-adevăr asociat Fundației Ioan Bărbuș.”, se spune în articol.

În schimb ei îi acuză pe cei care ar obiecta că susțin Rusia.

„Considerăm că aceste acuzații sunt motive de mândrie pentru ILD, ele venind din zona unor indivizi care scriu și susțin că „România este un proiect artificial”. Avem în față exemplul înaintașilor, care au fost calomniați în același fel, pentru aceleași convingeri, tot de către produse ale URSS, din vremea lor – doar că atunci cozile de topor ale sovieticilor erau la putere în această țară, ceea ce, slavă Domnului, nu mai este cazul în prezent.”

Asociațiile semnatare sunt: Alături de Voi Iași, Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni – ANBCC, Asociaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki,Asociația Română pentru Cultură, Educație și Normalitate ARCEN, Academia de Advocacy, ActiveWatch, Agenţia de dezvoltare comunitară Împreună, Asociaţia Funky Citizens,Asociația Romani Criss, Centrul pentru Jurnalism Independent, CeRe : Centrul deResurse pentru participare publică, Civitas Politics, Centrul Parteneriat pentru Egalitate, Confederaţia Caritas România, Fundaţia Comunitară Bucureşti, Fundaţia pentruDezvoltarea Societăţii Civile, Fundația pentru o Societate Deschisă, Grupul pentru Democraţie Participativă Plenum, Societatea Academică din România. Puteți citi întregul comunicat aici: Reactie nominalizare Bostan ministru.

Sursă foto: În Linie Dreaptă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.