Cioloș Reloaded. Care sunt șansele?

Începusem ieri să discutăm despre reanunțarea partidului lui Dacian Cioloș derivat din, dar nu identic cu ONG-ul România 100. Pregătind articolul de astăzi, mi-am dat seama că, de fapt, PoliticScan a mai scris în luna noiembrie a anului trecut pe această temă. Acest articol reia în principal observațiile mele de atunci și verifică în ce măsură ele mai sunt valabile sau nu.

Citiți și: Resursele lui Dacian Cioloș și ale România 100

Atu-ul principal al România 100 în noiembrie era resursa umană. Acesta rămâne în continuare principalul atu dar nu există semne suficient de clare că a fost dezvoltat în direcția în care trebuie.

Încă de la bun început, România 100 a fost o colecție de CV-uri mai mult decât orice altceva. Mulți dintre cei care au aplicat nu doreau să facă politică, ba chiar se temeau de politică, dar doreau să guverneze. Fie că mai guvernaseră alături de domnul Cioloș, fie că apreciaseră guvernarea sa ca o dovadă că iată, generația lor poate face ceva, oricum am pune problema... România 100 este astăzi mai mult o rezervă de cadre de guvernare decât orice altceva.

Dacă nu o rezervă de cadre, nici nu știu ce altceva ar putea fi. Cu siguranță nu o mașinărie politică funcțională, din motive prea lungi pentru a fi expuse. De asemenea, România 100 nu este o mașină de PR.

Citiți și: Succesele de PR ale lui Dacian Cioloș în 2017 (Google Trends)

Identitatea România 100 era o problemă în timpul scrierii articolului din noiembrie și este în continuare o problemă. Iar gravitatea nu poate fi decât accentuată de trecerea timpului.

Ni se sugerează să credem (sau cel puțin să sperăm) că, la un moment dat, curând, nu se știe când dar curând, va ieși un program politic al României 100 precum Venus din spuma mării sau Atena din capul lui Zeus: frumos și echipat cu tot ce îi trebuie. Doar că identitatea doctrinară nu se construiește așa, ea nu reiese din comitete.

Identitatea politică necesită dezbatere largă pentru a pune laolaltă idei diverse sau coerență filosofică pentru a fascina și a strânge în jurul câtorva idei forță. Iar România 100 nu dă semne că este pe cale să livreze așa ceva. Nu o doctrină este ceea ce produce acuma România 100, nu o identitate ci, în cel mai bun caz, un White Paper.

În ceea ce privește atragerea de fonduri interne, nu mă voi pronunța până la apariția de noi informații. Dar, rămânând în zona nevoilor materiale, presupun că în continuare România 100 nu are acces la finanțarea și expertiza fundațiilor politice externe. Măcar acest lucru, însă, ar putea fi reparat destul de curând. De voie, de nevoie, noul partid va candida la alegerile europene și, cu această ocazie, va alege o afiliere.

Cu excepția cazului în care documentele la care se lucrează în secret vor penetra în mod surprinzător sfera publică și vor restructura dezbaterea - România 100 este astăzi într-o stare mai proastă decât era în noiembrie. Iar crearea unui partid ajută cel mult în sensul de a clarifica și direcționa unele energii și nu este în nici un fel un panaceu.

Să trecem mai departe la opțiuni. Cristian Hrițuc, în aceeași lună noiembrie a anului trecut, a identificat trei alternative. Partid propriu, USR, sau PNL.

Citiți și: Opțiunile lui Dacian Cioloș

Domnul Cioloș, dintre acestea trei, ales calea independenței. Altfel spus, calea care consumă cele mai multe resurse. Deși, între timp, resursele aflate la dispoziția România 100 par să se fi împuținat. Iar concurența pe nișă s-a întețit.

Astfel, prognoza privind soarta România 100, care oricum nu era strălucită, trebuie revizuită în jos.

Înființarea partidului în sine ar putea să constituie un moment jenant de imagine, după cum arată încercările repetată ale Demos de a se înregistra ca partid la tribunal. Chiar și în condiții optime, este probabil că o parte semnificativă din purtătorii de CV înscriși în platforma România 100 vor alege calea „apolitică”, construim politici publice, dar nefăcând opțiuni de partid. Rațional vorbind, această opțiune le mărește șansele de a ajunge, la un moment dat, la guvernare. Ca să nu zicem că o parte din ei sunt deja înscriși în PNL sau USR.

PNL, și, într-o măsură mai mică, PDL au avut mereu o problemă în a umple cu oameni competenți posturile care li se cuveneau atunci când ajungeau la guvernare. Această problemă nu poate să fie decât agravată de acțiunea DNA deoarece o parte din acești oameni competenți se dovedesc a fi (posibili) infractori. Asta ca să nu mai spunem că PNL, ocupat să integreze cele două aripi, nu mai dă semne că este preocupat de atragerea de talente din societatea civilă nici măcar cât era pe vremuri.

Problema pare replicată de USR care nu are „candidați naturali” pentru puținele posturi care li se cuvin prin algoritmii parlamentari ci organizează concursuri de ocupare presupus meta-politice.

Astfel, exceptând situații neprevăzute, România 100 va avea dificultăți majore în a realiza obiectivul minimal rezonabil de a depăși 5% la alegerile parlamentare. Dar existența ei nu va fi fost în zadar. Pe fondul lipsei de competență a partidelor de dreapta, ONG-ul România 100 ,și nu partidul România 100, va putea servi ca o rezervă de cadre. În acest timp, două-trei nume de la vârful mișcări, vor putea, dacă doresc și nu consideră că au suferit destule frustrări, să continue activitatea politică într-unul dintre cele două partide menționate.