Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Circa 50 de hectare de stuf şi vegetaţie uscată au ars la marginea satului Ceamurlia de Jos

foto amator
incendiu vegetatie

Aproape 50 de hectare de vegetaţie uscată şi stuf au ars în noaptea de luni spre marţi, la marginea satului tulcean Ceamurlia de Jos, în urma unui incendiu cauzat de folosirea focului deschis în spaţii deschise, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, potrivit Agerpres.

Pentru stingerea incendiului, pompierii Staţiei din oraşul Babadag au intervenit timp de aproape şapte ore, flăcările ameninţând casele din apropiere şi o cabană vânătorească.

"În urma incendiului, au ars aproximativ 50 de hectare de stuf şi vegetaţie uscată şi au fost protejate mai multe locuinţe aflate la marginea localităţii Ceamurlia de jos şi obiectivul economic aflat în zona în care se manifesta incendiul", a anunţat marţi dimineaţa ISU Delta.

Potrivit sursei, cauza probabilă de producere a incendiului a fost focul deschis în spaţii deschise.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.