Citește și: Date ÎNGRIJORĂTOARE: Jumătate dintre cei decedați de COVID-19 au fost confirmați post-mortem sau în ziua morții. Medic: 'Unde greșim?'
"Companiile plătesc salarii angajaţilor lor chiar dacă, în prezent, nu fac bani. Europa vine acum în sprijinul lor cu o nouă iniţiativă" ,a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, într-un mesaj video. "Programul este destinat să ajute Italia, Spania şi toate celelalte state care au fost grav lovite. Şi va face acest lucru graţie solidarităţii celorlaltor state membre", a spus Ursula von der Leyen, adăugând că schema va fi garantată de toate statele membre UE, fără a dezvălui cum anume va fi finanţată.
Uniunea Europeană se pregăteşte pentru o recesiune severă şi creşterea şomajului. Măsurile de carantină introduse pe întreg continentul au dus la închiderea restaurantelor şi magazinelor, iar producţia s-a oprit.
Conform datelor publicate miercuri de Eurostat, în luna februarie 2020, chiar înainte de declararea pandemiei de coronavirus, rata şomajului a coborât la 7,3%, acesta fiind cel scăzut nivel de după criza financiară mondială din 2008. În Uniunea Europeană, rata şomajului a rămas stabilă la 6,5% în luna februarie 2020.
Cu toate acestea, analiştii cred că o creştere a şomajului este inevitabilă, având în vedere că începând din luna martie în Europa au început să fie introduse măsuri de izolare pentru a împiedica răspândirea pandemiei de coronavirus.
Comisia Europeană propune o schemă de program de lucru redus pentru a evita concedierile
