Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Copilul care a căzut în fântână a fost externat: Mama lui a născut o fetiță

www.agerpres.ro
copil căzut în puț Teleorman

Copilul care a căzut în fântână în urmă cu două săptămâni, în comuna Balta Sărată, a ajuns cu bine acasă, fiind externat dintr-un spital din Capitală.

Băiatul a fost externat, miercuri, din spitalul Grigore Alexandrescu și a plecat spre Balta Sărată împreună cu părinții, dar a ajuns la domiciliu doar alături de tatăl său deoarece mama, însărcinată în luna a noua, a intrat pe drum în travaliu și a fost nevoită să se oprească la Spitalul Județean de Urgență Alexandria, unde a născut o fetiță.

"Avem o fetiță de trei kilograme și jumătate. Ne așteptam să nască. Chiar ne-am grăbit. De aceea am și întârziat. Despre băiețel, medicii au spus că este bine, sănătos. Ne-au dat analizele. Eu le mulțumesc pompierilor și medicilor — că mi-au ajutat copilul să se facă bine. De când am plecat de aici am stat numai lângă copil. Am strigat la el 'Dănuț, tati, te rog eu mult deschide ochișorii!' A deschis ochișorii și s-a ridicat în fund. Fără el nu puteam să mai trăiesc", a declarat, pentru Agerpres, Vasile Pascu, tatăl copilului.

În urmă cu două săptămâni, copilul în vârstă de un an și opt luni a căzut în fântâna din curtea casei într-un moment de neatenție a mamei. Echipele de intervenție de la ISU București-Ilfov, ISU Olt și Dolj au încercat mai bine de zece ore scoaterea lui la suprafață.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.