Premium
Iertați-mă că vă răpesc trei minute cu aceste rânduri, dar asistăm de câteva zile bune la o adevărată dramă intelectuală care nu ne poate lăsa nepăsători.
Căderea din har a președintelui Iohannis este marcată în această perioadă de emoționale deziceri, cântece de dragoste rănită și returnări de medalii. Un deja vu istoric ne trimite la momentele de final ale președinției Băsescu. Actorii sunt în mare parte aceiași: intelectuali publici și artiști ai momentului, deși acesta este un detaliu mai puțin important - se vor găsi întotdeauna alți profesori universitari, alți artiști, alți poeți care să aibă naiva pretenție de a opri în loc mersul lumii spre dezastru.
De unde această gâlceavă a intelectualilor cu președintele? Unii ar fi tentați să invoce doar atașamentul față de un anume partid cu pretenții de „Salvatori della Patria”. Alții s-ar gândi la perspectiva sumbră de a fi luptat în zadar cu „Ciuma Roșie”. La mijloc este, însă, mai mult decât atât. Câțiva oameni și-au închipuit, la un moment dat, într-un ceas de iluzii, că prin gândirea și arta lor au devenit relevanți pe scena politică, au reușit să despartă apele și să influențeze istoria. Ba poate au căpătat și perspectiva unui trai mai bun de pe urma acestei influențe. Acum se dovedește că nu au despărțit Marea Roșie, pentru a ne salva de asuprire, nu au oprit curgerea Iordanului, pentru a trece poporul pe uscat în țara promisă, ba n-au reușit nici măcar să limpezească nițel apele Dâmboviței.
Nu este nicio urmă de demnitate în această cădere în deziluzie. E doar o lipsă de asumare a celor care au construit sau, cel puțin, au asistat nepăsători la aceste vremuri în care lumea fuge de gândire și se refugiază în sloganurile și trivialitățile discursului public. Polemicile noastre politice au fost întotdeauna brutale, dar parcă niciodată nu s-au atins formele deșănțate din ultimii ani. Când în joc era capacitatea colectivă de a schimba un gând, de a exprima o judecată, indignații de azi făceau apologia sudalmei. Cu așa modele, obiceiul de a formula logic un argument sau de a primi o obiecție a dispărut din dezbaterile noastre.
Cine sunt „crizatorii” denunțați de președintele Iohannis? Sigur, principalii „crizatori” politici sunt chiar oamenii președintelui și alianții lor. Adevărații „crizatori” sunt însă cei care au modelat discursul public în ultimii ani, care au ridicat impostura neexplorată la rang de competență prezumtivă și onorabilitate certă. Intelectualii și artiștii revoltați de azi sunt cei care au generat nu o criză politică, ci una a judecății obiective. S-au mai văzut mari inteligențe vrăjite de charisma unui politician toxic, dar în acest caz a fost vorba doar despre o asumare la rece a tăcerii în fața împăratului gol.
Să nu ne facem iluzii, corul bocitoarelor va continua pe aceeași notă. Ideea de răspundere s-a destrămat pe toate palierele vieții noastre, dar nicăieri nu e mai evidentă această destrămare decât în relația intelectualilor cu politica. „Un oribil huliganism moral terorizează scrisul, gândirea, discuția. E o pornografie politică ce sufocă ultimele resturi de demnitate a inteligenței”, scria Mihail Sebastian în 1935. Să sperăm că asemănarea aceasta cu prezentul nu este un simptom al ciclicității istoriei în următorii ani!
