Premium
Digi24:
Jurnalistul Cristian Tudor Popescu a povestit o întâmplare amuzantă despre un caz de informare a Serviciului Român de Informații despre el, care a ajuns la premierul de la acea vreme Adrian Năstase. Fraza „are Harley Davidson și-i place să meargă cu el pe contrasens” era să-l pună în încurcătură pe jurnalist.
„Presa a fabricat binomul, care face... nu face dom'le nimic. Sunt o grămadă de inși care iau bani degeaba. Să vă spun o chestie. Era în perioada domniei lui Adrian Năstase, când umbra lui acoperea toată țara. Și stau de vorbă cu dl. Năstase, pregăteam o întâlnire la Clubul Român de Presă. Și disutând de una alta vine vorba și zice 'Dar n-aveți gusturi rele', 'La ce n-am, domnu' prim-ministru?', 'Păi Harley Davidson!', 'Ce Harley Davidson? Nu am carnet de conducere a motocicletei', 'Ei, domnu' Popescu, asta ziua, noaptea știm... vă luați Harley Davidson și mergeți cu 120 pe Kiseleff', 'Cine v-a dat această informație?'. A fost sincer cu mine: SRI”, a povestit Cristian Tudor Popescu, la Jurnalul deseară.
„Asta era ceea ce numesc dânșii 'sursă deschisă'. Sursele deschise sunt posturile de televiziune, presa, asta e sursă deschisă”, a adăugat jurnalistul.
El a relatat mai departe de unde a pornit această informație.
„O fată a venit la mine să facă un interviu pentru o revistă. Eu aveam pe masă un stileu Harley Davidson, știți că are o serie de parfumuri, de stilouri, de obiecte care sunt cu marca celebră Harley Davidson. Ăsta era în firmă de piston de motocicletă Harley, pe care l-am primit cadou de la primarul din Nazaret. Și scrie fata în introducerea la interviu, nici măcar nu era vorba de ce spusesem eu, de una de alta despre mine, după care scrie: 'are Harley Davidson și-i place să meargă cu el pe contrasens'. Făcuse și ea o metaforă în legătură cu stiloul ăla al meu și modul în care scriu. Ei bine, acea frăzuță a fetei s-a transofmrat într-o informație, cum ar zice domnu' Iliescu: o inforrrrrrrmație, pentru premierul României, care mi-o servea cu simpatie, că am gust”, a povestit Cristian Tudor Popescu.
„Și asta este mult din activitatea acestui teribil, neguros, tenebros SRI. Iau și ei de colo din dincolo, c-o fi c-o păți și justifică o leafă. De aceea deplasările la plaja fină își găsesc răspunsul”, a mai spus jurnalistul.
Ziarul Financiar:
Cei aproape 47 km din Centura de Sud a Capitalei, între Autostrada A2 şi A1, va costa, potrivit estimărilor Ministerului Transporturilor, 965 de milioane de lei. Din această sumă, până acum ministerul a plătit 60 mil. lei până la finalul lui 2015 şi 133.000 de lei anul trecut.
Centura ocolitoare între autostrada A1 (Bucureşti - Piteşti) şi DN7 (Chitila) va fi gata, în cel mai bun caz, în prima parte a acestui an, însă deschiderea drumului la două benzi pe sens depinde de companiile de utilităţi. De partea cealaltă, între DN 2 (Afumaţi) - A2 (Bucureşti - Constanţa), în decembrie anul trecut s-a realizat verificarea şi aprobarea proiectului tehnic, acestea fiind urmate de întocmirea documentaţiei de licitaţie. Licitaţia pentru execuţia lucrărilor ar trebui lansată luna aceasta sau în februarie, iar termenul estimat de finalizare este semestrul al doilea al acestui an.
Noul ministru al transporturilor, Alexandru Cuc, spunea că nu promite niciun kilometru nou de autostradă în acest an, cu toate că, cel puţin teoretic, anul acesta ar trebui să aducă cel puţin 100-150 km de drum de mare viteză. În plus, bugetul Ministerului Transporturilor a crescut la peste 13,7 miliarde de lei, faţă de circa 8,5 mld. lei cât era bugetul ministerului în 2016. Din această sumă 4,3 miliarde de lei merg anul acesta către construcţia de autostrăzi şi centuri ocolitoare, buget care creşte de la 1,74 mld. lei cât a avut în 2016.
Potrivit proiectului, obiectivele prioritare ale ministerului pentru anul 2017 şi perspectiva pentru 2018-2020 sunt lucrările la autostrada Constanţa - Nădlac (coridorul IV), finalizarea autostrăzii Lugoj - Deva, finalizarea lucrărilor la autostrada Transilvania; demararea lucrărilor la autostrada Sibiu - Piteşti şi finalizarea autostrăzii Sebeş - Turda. De asemenea, ministerul vrea să continue proiecte „îngheţate“ precum centurile ocolitoare de la Buşteni şi Comarnic, care ar mai elibera traficul de pe Valea Prahovei, dar şi finalizarea altor centuri precum cea de la Suceava, Tg.- Mureş, Bacău, Carei, Mihăileşti (Giurgiu), Tg.-Jiu, Câmpina sau Săcuieni. De asemenea, ministerul vrea să aloce bani în acest an pentru reabilitarea şi modernizarea Transfăgărăşanului şi Transalpinei.
Romania Libera:
Există prejudecata că orice argument în favoarea condamnaților umiliți în penitenciare e o slăbiciune a luptei împotriva corupției. Pentru ca acești oameni să fie tratați mai uman nu e nevoie, însă, de o grațiere colectivă, ci de noi închisori sau chiar de o nouă filosofie penală.
În România par să nu mai existe linii mediane, iar toleranța și umanitarismul s-au topit între cele două tabere care domină întreg spațiul: cea a susținătorilor luptei anticorupție, care socotesc că justiția trebuie să fie dură cu toți cei care au furat, au dat mită și s-au îmbogățit pe spezele noastre, și cea care îi apără pe corupți până în pânzele albe.
Pentru prima categorie, nu e nicio nenorocire dacă cei condamnați sunt umiliți și dezumanizați în penitenciare, fiindcă „merită“. Ceilalți, aflați în general în sfera clientelară a corupților de toate felurile, se folosesc de suferința din penitenciare pentru a cere grațierea colectivă și amnistia, pentru a-i transforma pe politicienii corupți în oameni integri.
Între cele două grupuri există o zonă crepusculară, în care cei condamnați nu primesc medicamente când au nevoie, mănâncă prost, se îmbolnăvesc și nimeni nu-i bagă în seamă dacă nu au protecția sistemului (penitenciar), dacă nu știu a se descurca în hățișul birocratic sau dacă sunt prea bătrâni pentru a rezista.
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) monitorizează situația din penitenciarele românești din 1993, face rapoarte anuale și le sugerează soluții autorităților pentru rezolvarea acestor probleme încă înainte ca VIP-urile politice să experimenteze viața în închisoare.
RFI:
Afacerea presupusei angajări fictive a lui Penelope Fillon – soţia lui François Fillon, candidatul dreptei la prezidenţialele din Franţa - pe post de ataşat parlamentar, dezvăluită de revista Le Canard Enchaîné, continuă să facă valuri. Avocatul lui François Fillon a depus joi în mâinile justiţiei o serie de documente care să demonstreze realitatea muncii depuse de doamna Fillon. Reamintim că Parchetul naţional financiar (echivalentul DNAului) a deschis miercuri o anchetă preliminară contra Penelopei Fillon sub acuzaţia de « deturnare de fonduri publice şi abuz de bunuri sociale ».
Ataşaţii – sau asistenţii – parlamentari sunt esenţiali pentru membrii legislativului. Ei sunt cei care fac toate muncile zise « subalterne » - se ocupă de chestiunile juridice, de legăturile cu presa sau cu instituţiile, şamd – pentru a-l lăsa pe parlamentar să facă ceeace are de făcut adică să legifereze şi să controleze executivul. La Senat există în jur de o mie de astfel de ataşaţi, la Adunarea naţională de două ori mai mulţi, ştiut fiind că fiecare deputat poate avea până la 5 colaboratori. Pentru a-i plăti, alesul are la dispoziţie circa 9.500 de euro lunar.
Poate fi ataşat parlamentar oricine, adică inclusiv un membru al familiei alesului respectiv. Astfel, se evaluează la circa 10-15% numărul parlamentarilor care au un colaborator cu acelaşi nume – soţ, soţie sau copil. Motivele invocate pentru a justifica aceste « nepotisme » sunt variabile : unii evocă « competenţele » celui în cauză, alţii « loaialitatea ». In fine, sunt şi unii care spun că numai aşa îşi pot vedea familia în cadrul unui mandat care le ocupă mare parte din timp. O singură regulă există în acest domeniu : salariul vărsat copilului, soţului sau soţiei de parlamentar nu poate depăşi jumătate din bugetul lunar de care dispune alesul, deci nu mai mult de 4.750 de euro lunar pe cap de membru al familiei.
Problema în cazul Penelopei Fillon – dacă probleme există – este deci nu faptul că a lucrat pentru soţul ei şi apoi şi pentru colegul acestuia – altfel nu reuşea să cumuleze între 7 şi 8 mii de euro pe lună. Intrebarea care se pune este, ce a făcut ea exact când era plătită din aceşti bani publici. Parlamentul nu are nicio o posiblitate de control. Dacă însă nu a făcut nimic – şi nimeni n-o cunoaşte pe culoarele parlamentului, cum scrie Le Canard Enchâiné - atunci acest lucru se cheamă loc de muncă fictiv, infracţiune pedepsită de lege. In cazul Penelopei Fillon, unii spun că s-ar putea aplica prescrierea, întrucât presupusele fapte incrimitate sunt mai vechi de trei ani – ea a lucrat la Parlament până în 2007. Alţii spun însă contrariul şi amintesc că pentru deturnare de fonduri publice pedepsele pot fi grele : până la 10 ani închisoare şi un milion de euro amendă.
Pentru soţul ei, François Fillon, candidatul dreptei la prezidenţialele din aprilie, o personalitate care şi-a clădit o imagine de om integru şi auster, aceste revelaţii survin cum nu se poate mai prost. Intr-un moment în care respectivul tocmai se pregătea să-şi relanseze campania electorală, aflată într-un punct mort de mai multe săptămâni.
