Premium
La inceputul conflictului din Siria, statul roman a fost pus in situatia de a evacua aproape 1000 dintre romanii care traiau in tara lui Bashar al-Assad. O operatiune grea, care cere maturitate institutionala: nu-i vorba doar de pasapoarte si bilete de avion, ci de un proces migalos de reintegrare a unor refugiati de razboi care si-au vazut intregul destin distrus sub bombele regimului de la Damasc; e nevoie de solutii provizorii de cazare, de scoli pentru copii, de luarea in evidenta de catre agentiile pentru ocuparea fortelor de munca - si multe altele.
In ingeniozitatea sa, pentru a raspunde acestei provocari, birocratia romanesca s-a apucat de treaba in cadrul unei comisii interministeriale ad-hoc. Si a stabilit ca nu prea poate face mai nimic pentru refugiati - cu exceptia unor solutii improvizate in educatie. Presiunea a cazut pe umerii MAE (ambasadorul Sandovici), care a asigurat birocratia si costurile repatrierii; in rest, oamenii au fost lasati in plata Domnului. Sa se descurce: ghinionul lor!
Ori, pentru a te descurca intr-o tara din care ai plecat de trei-patru decenii, in conditiile in care razboiul ti-a mai lasat doar niste haine, ai nevoie de o familie la care sa te intorci - si care sa te ajute in primele luni de adaptare si cautari. Si nu toti romanii din Siria au avut sansa de a mai gasi in Romania frati sau parinti. Motiv pentru care au ales sa ramana in mijlocul razboiului civil, tintiti de trupele regimului sau de organizatiile teroriste. Altii, ramasi fara locuinte, fara slube - uneori de-a dreptul fara orase - au ales sa treaca granita in Liban, Turcia sau Iordania.
Este si cazul Marianei Dabab: dupa ce casa ei a fost bombardata in Siria, Mariana a ajuns impreuna cu cei patru copii ai sai (Iasmin - 3 ani; Lubna - 13 ani; Dina - 16 ani; Mahomed - 18 ani) in Liban, la Tripoli. O zona saturata de refugiati, unde e practic imposibil sa gasesti o slujba sau sa beneficiezi de sanse reale de integrare. Asa se face ca, dupa ce si-au consumat toate rezervele, cei cinci romani - Mariana si copiii sai - traiesc acum de pe o zi pe alta, vanzand celorlalti refugiati acadele pe care le incropesc intr-o oala pe care au reusit s-o salveze din Siria. O tinta sigura pentru cei din Statul Islamic, care au incercat recent sa-l inregimenteze pe Mahomed, fiul cel mare al Marianei, oferindu-i 300 de dolari pe luna in schimbul unei scurte instruiri militare si religioase. A refuzat - dar cat o va mai putea face?
In tot acest timp, Mariana a solicitat ajutorul statului roman. Nu vrea decat o sansa cinstita de a munci in Romania, iar pentru asta ea si familia ei au nevoie - timp de doua-trei luni, cat isi vor cauta de lucru - de gazduire si de putina atentie din partea oficiilor de munca. Din pacate, asa cum spuneam mai sus, pentru copii romani ca micul Iasmin, de numai trei ani, birocratii din pretioasele comisii interministeriale nu au reusit sa gaseasca solutii: e prea mult; e prea scump; nu ne permitem.
O vom aduce pana la urma pe Mariana in Romania. Vom apela la mila publica. La societatea civila. La sponsori si improvizatii.
Ar fi fost insa mai bine sa avem un stat responsabil in raport cu cetatenii sai.
Cu Mariana Dabab si doi dintre copiii sai, la Tripoli
