Cum şi-a diminuat Victor Ponta şansele la Preşedinţia României

Autor: Gheorghe Ialomițianu, Deputat PNL

Publicat: 14-10-2014

Actualizat: 14-10-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

În luna august 2014 Institutul Naţional de Statistică ne-a confirmat faptul că Victor Ponta este corigent la economie. În această lună marea majoritate a indicatorilor macroeconomici arată că economia României se scufundă rapid şi sigur sub guvernarea lui Victor Ponta. De exemplu, în luna august 2014 exportul a scăzut cu 19,1%, iar producţia industrială s-a redus cu 20,2% faţă de luna precedentă. Aceste date nu sunt singurele care reflectă direcţia greşită în care se îndreaptă economia României. Tot în luna august 2014 Institutul Naţional de Statistică arăta într-un comunicat că cifra de afaceri în industrie şi comenzile noi în industrie au scăzut cu 12,3%, respectiv cu 13,1% faţă de luna precedentă.

Situaţia evoluţiei economiei este alarmantă, deoarece exportul şi industria au reprezentat principalele motoare ale economiei, cele care au asigurat creşterea economică din 2013 şi din primul semestru 2014. Principalul vinovat de situaţia economiei României este Victor Ponta, deoarece a aplicat o politică de austeritate prin reducerea drastică a cheltuielilor cu investiţiile şi supraimpozitarea mediului de afaceri şi a românilor.

De când a intrat în campanie prezidenţială Victor Ponta fredonează aceeaşi melodie ca şi în campania din 2012 împotriva austerităţii, deşi întreaga sa guvernare s-a bazat pe tăieri de cheltuieli cu investiţiile şi majorări de impozite. Cei care au suferit din cauza politicii de austeritate a lui Victor Ponta au fost românii care şi-au pierdut locurile de muncă şi trăiesc astăzi mult mai greu decât în urmă cu patru ani, când România era în plină criză financiară. Sub guvernarea lui Victor Ponta românii cumpără tot mai puţin, lucru confirmat de Eurostat în luna august 2014 când România a înregistrat cea mai mare cădere a cifrei de afaceri pentru comerţul cu amănuntul din Uniunea Europeană.

Orice declaraţie a lui Victor Ponta în legătură cu susţinerea mediului de afaceri sau crearea de locuri de muncă în sectorul privat reprezintă numai promisiuni electorale fără acoperire. Dacă în calitate de Prim-ministru al României a eşuat în crearea de locuri de muncă, atunci când avea toate pârghiile necesare şi cel mai bun moment macroeconomic, este greu de crezut că în funcţia de Preşedinte al României poate să realizeze ceva bun pentru români.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri