Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CUTREMUR în comisia Iordache: Surprize majore propuse la Codul de Procedură Penală / LISTA MODIFICĂRILOR PREGĂTITE

adevarul.ro
comisia iordache

Comisia parlamentară specială pentru legile justiției va relua, marți, de la ora 14.00, dezbaterile pe modificarea Codului de Procedură Penală pentru punerea în acord cu deciziile CCR. Din proiectul reexaminat după verificarea CCR și care a trecut de Senat, în varianta cu care se întră la dezbateri la Camera Deputaților, for decizional, se propune dispariția a zeci de amendamente, potrivit documentelor consultate de ȘTIRIPESURSE.RO. Una dintre modificările care au trecut de Senat introducea interdicția ca informațiile obținute în baza unui mandat de siguranță națională să fie utilizate și în alte cauze, după ce în clasa politică s-a acuzat în dese rânduri că politicienii erau „agățați” de DNA pe mandate de siguranță națională. La Camera Deputaților, această interdicție este propusă pentru eliminare în comisia Iordache. Rămâne de văzut care din propunerile de modificare vot trece la vot.

ȘTIRIPESURSE.RO vă prezintă principalele schimbări propuse la Camera Deputaților față de varianta votată în Senat:

  • dispare un articol care spune că repartizarea tuturor cauzelor către judecători se face aleatoriu
  • nu se mai acordă persoanelor cercetate minimum 3 zile pentru pregătirea apărării și minimum 3 ore în cazul unei măsuri preventive
  • încălcarea dreptului la apărare nu se mai sancţionează cu nulitatea absolută a actelor efectuate cu nesocotirea acestor drepturi
  • se revine la „presupunerea rezonabilă” în loc de „probe” pentru punerea în mișcare a acțiunii penale
  • dispare articolul care propunea ca datele din mandatele de siguranță națională să nu fie utilizate în alte cauze și pentru cercetarea altor infracțiuni decât în domeniul circumscris siguranței naționale
  • se elimină articolul care spunea că hotărârea instanței se redactează de unul dintre judecătorii „care au participat la soluționarea cauzei în fond și la dezbateri” şi se semnează „exclusiv de către membrii completului şi de grefier”. De asemenea, acest lucru nu mai este motiv de contestație în anulare
  • nu mai este caz de revizuire a sentinței definitive „neredactarea şi / sau nesemnarea hotărârii de condamnare de judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei” și nici dacă „Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă”.
  • dispare un articol care acorda dreptul la repararea pagubei și persoanei împotriva căreia, în cursul procesului penal, s-a luat o măsură preventivă ori una asiguratorie dacă, ulterior, parchetul a dispus clasarea ori instanța de judecată a dispus achitarea
  • contestația în executare nu se poate ridica când se invocă o lege penală mai favorabilă sau o decizie de admitere a unor excepții de neconstituționalitate cu efect de dezincriminare parțială sau totală a unei infracțiuni

PE LARG:

SE ELIMINĂ: „Orice persoană are dreptul la un proces echitabil, la judecarea cauzei de un judecător imparțial și independent. Repartizarea tuturor cauzelor către judecători se face aleatoriu.”

-----------------------------------------------------

SE ELIMINĂ: Organele de urmărire penală şi instanţele de judecată sunt obligate să asigure subiecţilor procesuali principali şi avocatului timpul necesar pregătirii apărării, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu excepţia luării sau judecării măsurilor preventive, când termenul nu poate fi mai mic de 4 ore şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, prin punerea la dispoziţie şi comunicarea întregului material de urmărire penală în formă electronică. Termenele curg de la momentul la care organele de urmărire penală sau instanța de judecată comunică părților măsura luată.”

SE REVINE LA: Părţile, subiecţii procesuali principali şi avocatul au dreptul să beneficieze de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării.

-----------------------------------------------------

SE ELIMINĂ: Încălcarea drepturilor prevăzute la acest articol (dreptul la apărare, n.red.) se sancţionează cu nulitatea absolută a actelor efectuate cu nesocotirea acestora.

-----------------------------------------------------

SE ELIMINĂ: Condiţiile de punere în mişcare sau de exercitare a acţiunii penale. Acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care să rezulte că o anumită persoană a săvârşit fapta şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia.

SE REVINE LA: Acţiunea penală se pune în mişcare şi se exercită când există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârşit o infracţiune şi nu există cazuri care împiedică punerea în mişcare sau exercitarea acesteia.

-----------------------------------------------------

SE ELIMINĂ: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursul împotriva hotărârilor prin care curţile de apel, ca instanţe de ultim grad, resping cererile de sesizare a Curţii Constituţionale. Recursul se va judeca în complet de 3 judecători, cu citarea părţilor şi a persoanei vătămate. La soluţionarea recursului părţile, persoana vătămată şi Procurorul au dreptul să pună concluzii şi să depună note scrise. Termenul de soluţionare a recursului este de 3 zile. termenul de soluţionare a recursului este de 3 zile. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursul împotriva hotărârilor judecătoreşti pronunţate în ultimă instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti, în materie penală, de completurile de apel de 3 judecători ale acestei instanţe, prin care este respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Recursul se va soluţiona de unul dintre completurile de 5 judecători, desemnate în materie penală, potrivit legii.  Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă recursul formulat  împotriva hotărârilor judecătoreşti, pronunţate în ultima instanţă în ierarhia instanţelor judecătoreşti, în materie penală, de către completul de 5 judecători, prin care a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Recursul se va judeca de către un alt complet de 5 judecători în materie penală, desemnat potrivit legii.

-----------------------------------------------------

SE ELIMINA: Drepturile persoanei vătămate: (...) dreptul de a i se comunica în limba română și traducerea într-o limbă pe care o înţelege a oricărei soluţii de netrimitere în judecată, atunci când nu înţelege limba română, iar în cazul persoanelor care aparțin unei minorități naționale comunicarea se realizează și în limba maternă

SE REVINE LA: (...) dreptul de a beneficia în mod gratuit de un interpret atunci când nu înţelege, nu se exprimă bine sau nu poate comunica în limba română. În cazurile urgente se pot folosi mijloace tehnice de comunicare, dacă se apreciază că acest lucru este necesar şi că nu împiedică exercitarea drepturilor persoanei vătămate;

 

SE ELIMINĂ: În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă. Judecarea cererilor privind măsurile preventive nu poate începe până la momentul la care avocatului nu i se asigură timpul necesar pregătirii apărării și numai după ce judecătorul se asigură că acesta a avut suficient timp pentru parcurgerea întregului material al dosarului de urmărire penală, dar nu mai puțin de 4 ore. Termenele curg de la momentul la care organele de urmărire penală sau instanța de judecată comunică

SE REVINE LA: În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă.

SE ELIMINĂ: Datele, informațiile și rezultatele mandatelor de supraveghere tehnică obținute în baza Legii nr. 51/1991 nu pot fi utilizate în alte cauze și pentru cercetarea altor infracțiuni decât în domeniul circumscris siguranței naționale, potrivit acestei legi și pentru care au existat suspiciunile care au fundamentat solicitarea. Prin fapte prevăzute de Legea nr. 51/1991 care afectează siguranța națională se înțeleg infracțiunile prevăzute de Titlul X - XII din Codul penal, cele prevăzute de Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului, cu modificările și completările ulterioare. Extinderea situațiilor pentru care pot fi obținute mandate de siguranță națională prin orice acte normative sau administrative este interzisă.

SE ELIMINĂ: Procedura de emitere a  mandatului de percheziţie domiciliară. (...) descrierea locului unde urmează a se efectua percheziţia, iar dacă sunt indicii temeinice privind existenţa sau posibilitatea transferării probelor, datelor sau persoanelor căutate în locuri învecinate, descrierea acestor locuri; b) indicarea probelor ori a indiciilor temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni sau cu privire la deţinerea obiectelor ori înscrisurilor ce au legătură cu o  infracţiune;

SE REVINE LA: a)descrierea locului unde urmează a se efectua percheziţia, iar dacă sunt suspiciuni rezonabile privind existenţa sau posibilitatea transferării probelor, datelor sau persoanelor căutate în locuri învecinate, descrierea acestor locuri; b)indicarea probelor ori a datelor din care rezultă suspiciunea rezonabilă cu privire la săvârşirea unei infracţiuni sau cu privire la deţinerea obiectelor ori înscrisurilor ce au legătură cu o infracţiune;

SE ELIMINĂ: Obiectele, înscrisurile sau datele informatice predate sau ridicate silit, în condițiile art. 170 și 171 vor fi folosite ca mijloace de probă în cauza în care s-a dispus, prin ordonanță a procurorului sau încheiere a instanței, predarea și respectiv, ridicarea silită a acestora. (2) În măsura în care se constată că obiectele, înscrisurile sau datele informatice predate sau ridicate silit, după caz, nu au legătură cu cauza în care au fost solicitate, vor fi restituite persoanelor fizice sau juridice din posesia cărora au fost ridicate, în termen de maxim 2 luni de la predare, respectiv, ridicare silită.

SE ELIMINA: (1) Instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere, arestul la domiciliu al inculpatului, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu. În cazul în care față de aceeași persoană și în aceeași cauză a mai fost dispusă o măsură privativă de libertate, instanța de judecată poate dispune arestul la domiciliu doar dacă există temeiuri noi care fac necesară privarea de libertate.

SE REVINE LA: (1) Judecătorul de cameră preliminară sau instanţa de judecată în faţa căreia se află cauza poate dispune, prin încheiere, arestul la domiciliu al inculpatului, la cererea motivată a procurorului sau din oficiu.

SE ELIMINA: Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluționarea cauzei în fond și la dezbateri, în termenul prevăzut de lege, şi se semnează exclusiv de către membrii completului şi de grefier.

Ramane:Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei, în cel mult 30 de zile de la pronunţare, şi se semnează de toţi membrii completului şi de grefier.

SE ELIMINĂ: Art. 426: Cazurile de contestaţie în anulare: (....) j) când nu au fost respectate dispozițiile referitoare la semnarea hotărârilor judecătorești de către judecătorii care le-au pronunțat, în condițiile art. 406.

SE ELIMINĂ: Cazurile de revizuire: (...) g) neredactarea şi / sau nesemnarea hotărârii de condamnare de judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei; h) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă;

SE ELIMINĂ: (3) Are dreptul la repararea pagubei și persoana împotriva căreia, în cursul procesului penal, s-a luat o măsură preventivă ori una asiguratorie dacă, ulterior, parchetul a dispus clasarea ori instanța de judecată a dispus achitarea, constatând nelegalitatea măsurilor dispuse.

SE ELIMINĂ: Contestația în executare: (...) d) când se invocă amnistia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, inclusiv o lege penală care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, sau o decizie de admitere a unor excepții de neconstituționalitate cu efect de dezincriminare parțială sau totală a unei infracțiuni ori dacă influențează, în sensul reducerii, limita de pedeapsă prevăzută de lege pentru respectiva infracțiune.

REVINE LA: când se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.