Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

'Daţi-l afară pe Trump' - Zeci de mii de oameni au protestat în fața parlamentului scoțian

theguardian.com
protest scotia

Zeci de mii de oameni s-au adunat sâmbătă în faţa parlamentului scoţian pentru un marş în care au fost parcurse principalele bulevarde din Edinburgh în semn de protest faţă de politicile preşedintelui american Donald Trump, aflat în acest sfârşit de săptămână într-o vizită privată în Scoţia, informează EFE, conform agerpres.ro

Manifestanţii, circa 50.000 de persoane, potrivit organizatorilor, au mărşăluit până la parcul central Meadows, pentru a participa la protestul cunoscut sub numele de "Carnavalul rezistenţei", al cărui obiectiv este să demonstreze respingerea de către cetăţeni a vizitei de patru zile în Marea Britanie a liderului de la Casa Albă. 

Marşul, desfăşurat sub sloganul "Dump Trump" (Daţi-l afară pe Trump), a fost convocat de platforma "Scotland against Trump" (Scoţia împotriva lui Trump), iar participanţii purtau asupra lor steaguri ale Mexicului, Palestinei sau comunităţii LGTB şi pancarte pe care se puteau citi sloganuri precum "Iubesc tot ceea ce urăşte Trump", "Nu rasismului, nu lui Trump" sau "Scoţia îi spune NU lui Trump".

Carmen Dan, iritată de întrebările jurnaliștilor: 'Dați imaginile! Categoric nu a fost așa'


În piaţa parlamentului, oameni politici precum liderul Partidului Laburist scoţian, Richard Leonard, şi deputaţi ai Partidului Naţionalist Scoţian (SNP) şi ai Verzilor au rostit discursuri în care au subliniat că Trump nu este binevenit pe pământ scoţian. 

Alte proteste au avut loc şi în jurul terenului de golf administrat de Trump în regiunea Aberdeenshire, din nord-estul Scoţiei, precum şi în imediata apropiere a complexului Turberry, în sud-vest, unde se află preşedintele american şi soţia sa Melania, zonă vizată de măsuri de înaltă securitate.

Situație explozivă în Orientul Mijlociu - Tiruri de rachete între Israel și Fâșia Gaza


Pe de altă parte, câteva sute de activişti englezi de extremă dreapta au aplaudat şi au aclamat sâmbătă atunci când o fotografie de mari proporţii care îl înfăţişa pe Trump a fost dezvelită în timpul unui marş prin centrul Londrei, notează Reuters. Cele câteva mii de oameni participau la marşul "Bun venit Trump", iar un alt grup, mai mare, sprijinea un activist de extremă dreapta aflat în închisoare. Cu toate că existau şi câteva pancarte pe care scria "Marea Britanie îl iubeşte pe Trump", accentul a fost pus în mod evident pe activistul încarcerat Tommy Robinson. 

Trump a scris sâmbătă pe Twitter că speră să-şi petreacă sfârşitul de săptămână cu "întrevederi, convorbiri telefonice şi, cu puţin noroc, cu puţin golf", pe care îl numeşte "principala sa formă de a face sport". Duminică, familia Trump va pleca spre Helsinki, pentru reuniunea de luni dintre preşedintele american şi omologul său rus, Vladimir Putin. 

De altfel, Press Association scrie că Trump a fost văzut jucând golf cu fiul său Eric, iar înainte de aceasta le-a făcut cu mâna protestatarilor care l-au numit "rasist" şi care se aflau în apropierea complexului de golf Turberry.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.