Premium
“Ar trebui să existe o viziune în privința celor ce vor urma”, a declarat președintele Biden săptămâna trecută, referindu-se la războiul dintre Israel și Hamas. “În opinia noastră, soluția este cea a coexistenței a două state”. Premierul Marii Britanii, Rishi Sunak, a declarat și el că drumul cel mai sigur spre pace este soluția coexistenței a două state – o afirmație împărtășită și de președintele Franței, Emmanuel Macron.
La prima vedere, cuvintele lor par niște declarații la indigo ca remediu la erupția celei mai sângeroase confruntări dintre israelieni și palestinieni după mai mulți ani – relicva palidă a unui proces de pace pe care mulți oameni, din ambele tabere, le considerau moarte și îngropate în decursul Administrației Obama.
Și totuși, soluția a două state – cu israelieni și palestineni trăind laolaltă în țările lor – revine în prim-plan, nu doar în cercurile politicii externe de la Washington, de la Londra sau de la Paris, ci și, la un nivel mai scăzut, printre combatanții înșiși. În parte, asta reflectă lipsa oricărei alte alternative viabile.
“Nu putem reveni la un anume cadru când, în fiecare an, au loc confruntări între Israel și Hamas”, a declarat Gilead Sher, care a intervenit în negocierile Israelului cu palestinienii spre sfârșitul anulor 90 și la începutul anilor 2000, când ambele părți erau, pare-se, cât pe ce să ajungă lc un acord pe tema coexitenței a două state..
”Dacă America se angajează în ceea ce susține Biden, mai este o șaansă”, a mai spus el. ”Există însă șansa unor negocieri care ar putea porni un proces treptat în vederea coexitenței a două state distincte”.
Un asemenea efort ar trebui s[ă depășească o serie de obstacole, nu în ultimul rând, înmulțirea așezărilor evreiești din Cisiordania, care, în opinia palestiieinilor, au destrămat visul întemeierii unui stat viabil pe teritoriu. Ascensiunea ultranaționaliștilor din Israel complică și mai mult lucrurile. Ei se pronunță împotriva unui stat palestinian, doresc anexarea Cisiordaniei, știind că o creștere a numărului de coloni reprezintă o dinamită politică.
Yasser Arafat se apropiase de un acord
O serie de istorici din sectorul diplomaíei doresc să sublinieze că președintele Organizțaíei pentru Eliberarea Palestinei, Yasser Arafat, se apropiase de un acord cu Israelul facilitat de președinele Bill Clinton în anii 2000, după care s-a îndepărtat. Or, asta s-a întâmpălat înainte ca sute de mii de coloni să-și stabilească reședința în Cisiordania.
Violentele ciocniri dintre israelieni și palestinieni au anulat ambele tentative în privința influențării unor eforturi de pace care ar urma. În opinia experților, natura barbară a atacurilor Hamas și ferocitatea ripostei israelienilor din Gaza, fac ca viitoaerle dezbateri din Israel pe această temă să devină imprevizibile.
„În cadrul acestor dezbateri, vor exisa două părți”, afirmă Dennis B. Ross, negociator de pace de pe vremea președinților Clinton și Obama. „Hamas a demonstrat că este prea periculos să avem un stat palestinian în vecinătatea noastră din cauză că el ar putea fi dominat de grupări precum Hamas. Argumentul opus, în cazul în care am învinge organizația Hamas, ar fi acela că noi nu ne vom putea păstra relațiile cu palestinienii în condițiile formulate de noi pe termen nelimitat”.
Ghaith Al-Omari, un membru important al Institutului pentru Politici din Orientul Apropiat, cu sediul la Washington, care pe vremuri a fost consultant al negociatorilor palestinieni, a relevat un motiv mai puțin calculat în vederea repunerii pe tapet a soluției celor două state.
“Este o situație asemănătoare cu cea de pe vremea atentatelor din 11 septembrie, adică, toată lumea știe că s-a petrecut ceva foarte grav și că vor urma niște schimbări, dar nimeni nu știe care vor fi schimbările respective”, a spus el. “Îți lipsește simțul memoriei, îți lipsesc punctele de vedere. Este vorba despre un blocaj, deși te gândești la ceea ce s-ar putea întâmpla”.
Sursa: Revista Presei Rador Radio România
