Premium
de Razvan Zamfir, jurnalist
Sigur că niciun partid nu a depus liste ideale. Bineînţeles că nici ALDE, UNPR sau PMP nu sunt alternative serioase la cele două mari partide care încearcă să monopolizeze scena. N-au resursele necesare, umane în primul rând, şi au demonstrat-o acum, când ne-au propus, cu câteva excepţii, anonimi necredibili. Însă, mai mult decât toţi ceilalţi, candidaţii pesediştilor şi peneliştilor ar trebui evitaţi pe buletinul de vot, din principiu. Blatul evident dintre cele două grupări autodeclarate de stânga şi de dreapta a permis existenţa Uniunii Social Liberale post-mortem, mult mai eficientă după desfiinţarea oficială, atunci când orice obligaţie faţă de votant a devenit nulă. Dar noul USL, eficent, repet, a fost şi nociv. A fost o alianţă nenaturală, întoarsă din morţi doar pentru a demonstra că nu există luptă politică reală între PSD și PNL, ci doar anumite interese comune.
Politicienilor le place, pare-se, întunericul. La lumină, într-o guvernare validată electoral, PSD şiI PNL nu au putut face nimic. Nimic cu adevărat folositor. ”Dreptatea până la capăt”, atât cât a fost, și n-a fost suficient, a fost un rezultat conjunctural. Un efect al ciclicității economice globale, dacă preferați o fromulă pretențioasă. Cele câteva giumbușlucuri legislative produse de USL – atât de importante încât doar arhiva Monitorului Oficial și le mai amintește – au fost departe de orice promisiune electorală a anului 2012. PSD și PNL împreună, având totul, nu au făcut nimic. Nu au modificat Constituția lui Năstase și nici n-au reparat legea electorală. Reformă administrativă? Doar în materialele de campanie electorală. Legea salarizării unitare? Un proiect la care încă lucrează tehnocrații lui Cioloș. Peticul regimului Băsescu, Gabriel Oprea? Făcut premier temporar de Victor Ponta. Milionul de locuri de muncă promis? Mai aproape de realitate e milionul de membrii UNPR.
Însă după 24 februarie 2014, trecând peste momentul micului joc Ponta – Iohannis, PSD și PNL au descoperit vocația colaborării. Vocația blatului.
Împreună au clocit o lege electorală atât de murdară, încât simpla prezență a unui cetățean în cabina de vot ar trebui urmată de un duș cu dezinfectant. Dezinfectant corespunzător, nu sprițul de vară tolarat de ministrul Achimaș în spitalele de stat. Împreună, pesediștii și peneliștii au inventat o lege electorală cu dedicație pentru UDMR, servind electoratului încă o porție de discriminare pozitivă nejustificată, așa cum au făcut încă de la începutul anilor `90: pragul electoral de 5% devine irelevant, dacă un partid (sau organizație) obține un anumit scor în patru județe. De parcă, exceptând UDMR, ar mai exista vreo formațiune care să beneficieze de această prevedere...
Apoi, alegerea primarului într-un singur tur de scutin și în 2016 e meritul împărtășit al pesediștilor și peneliștilor. Al acelora care, în 2012, la momentul introducerii acestui sistem jenant, anunțau sfârșitul democrației. Sigur că liberalii au avut grijă ca fiecare consumator de presă să afle cât de mult își doresc domniile lor ca primarii să fie aleși în două tururi. Insă legile nu se fac în platorui de televiziune și nici prin comunicate de presă. Legile se fac în Parlament. Acolo unde, dincolo de orice pretext inventat post factum, liberalii au votat legea in această formă.
Alte mostre de blat politic PSD-PNL: Guvernul tehnocrat, Primarul general interimar de la UNPR, Legea dării în plată (care a cauzat deja creșterea avansului la creditele pentru locuințe, felicitări!), amnistia fiscală pentru partide, înființarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate într-o formă care sfidează principiul separării puterilor în stat etc.
Apoi, nominalizarea candidaților celor două partide în București e o formă de insultă adusă votanților. Partidul Național Liberal a pornit cu Cristian Bușoi și a ajuns, trei candidați mai tarziu, la Cătălin Predoiu, epuizând opțiunile interne și externe. Iar dacă în cazul lui Ludovic Orban retragerea e justificabilă, revocarea lui Marian Munteanu a demonstrat că PNL nu funcționează ca un partid politic legitim, ci, mai degrabă, ca adunătură de grupuri cu interese diferite. Pentru că după o validare regulamentară, în timpul căreia nimeni nu s-a opus candidaturii lui Marian Munteanu, câțiva pretendenți la primăriile de sector au reușit să întoarcă decizia partidului. În aceste condiții, de ce ar vota cineva, oricine, un reprezentant al liberalilor? Deciziile politice ale partidului, avem demonstrația în cazul episodului Munteanu, nu sunt stabilite de conducere sau de vreun for statutar, ci de interese particulare transmise prin diverși purtători de mesaj.
Și-ar fi imaginat cineva, oare, în `90, când minerii gaseau ”droguri la PNȚ și mașini de făcut bani la PNL”, că liberalii vor vedea în Marian Munteanu un pericol la adresa democrației? Că vor ajunge să preia acuzațiile lansate de dușmanii libertății în anii `90? Probabil că nu.
E greu, deci, să votezi un candidat al Partidului Național Liberal, din moment ce partidul nu există. Există, în schimb, franciza PNL. Păcat că nu se respectă rețeta originală.
În același timp, Partidul Social Democrat se ambiționează să ne convingă că nu a câștigat niciodată Bucureștiul, deși l-a controlat aproape opt ani, aproape două mandate consecutive. Independentul Sorin Oprescu a fost trucul prin care PSD a păcălit bucureștenii să uite de mineri. Să uite că omul care aprecia ”înaltul spirit civic” al celor care au devastat Bucureștiul e încă președintele de onoare al unui partid care cere voturi. Trucul a funcționat. De două ori. Bucureștenii l-au validat pe doctorul de casă al lui Ion Iliescu. A două oară, chiar îndemnați de PNL.
Acum, pentru prima dată, pesediștii au un candidat asumat, pe primul loc în intenția de vot. Evident, nu e meritul lor. E proba incapacității Dreptei de a fi credibilă. Și dovada că Partidul Național Liberal a abandonat definitiv Bucureștiul. Pentru că sondajele nu sunt optimiste doar Gabrielei Firea, ci fiecărui candidat PSD de la sectoare. Iar acolo unde un liberal ar fi avut prima șansă, în Sectorul 1, de exemplu, PNL a ales candidatul sociologic pierzător. Așa cum, în teritoriu, fiefurile PDL/PNL nu sunt niciodată atacate frontal de PSD.
Pentru că blatul merge mai departe.
---
Citeste-l pe Razvan Zamfir si pe www.razvanzamfir.ro
