Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

De ce nu va conta atât de mult ruperea acordului privind transportul de cereale: situația s-a schimbat radical

Agerpres
cereale ucraina

Acordul privind exportul de cereale ucrainene s-a încheiat luni, 17 iulie, la ora 23:00, ora Parisului. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat că Inițiativa privind cerealele Mării Negre, care a permis exportul a 33 de milioane de tone de cereale din iulie 2022 și până acum, va fi din nou operațională „când va fi implementată partea referitoare la Rusia”. Această suspendare ar urma să aibă un impact imediat redus, într-un moment în care emisfera nordică se recoltează, dar va crea inevitabil tensiuni și inflație pe termen mediu.

Situația este foarte diferită de cea de la sfârșitul lunii februarie 2022, când Rusia a invadat Ucraina, cu efectul închiderii navigației Mării Negre, principala rută de export agricol a Ucrainei. Această țară era atunci primul exportator mondial de ulei de floarea soarelui și al patrulea de grâu și porumb.

 

Deschiderea coridorului la 1 august 2022 a oferit ajutor țărilor importatoare, în special în Marea Mediterană și Africa, ducând la scăderea prețurilor mondiale care atinseseră niveluri fără precedent în luna mai.

În doi ani, Ucraina și-a văzut producția de cereale aproape înjumătățită, cu prognoze de 25 de milioane de tone de porumb și 17,5 milioane de tone de grâu pentru 2023-2024, față de 42 de milioane de tone de porumb și 33 de milioane de tone de grâu în 2021-2022, potrivit celui mai recent raport al Departamentului de Agricultură al SUA. „În 2023-2024 ar trebui să exporte cu 6 milioane de tone de grâu și cu 10 milioane de tone de porumb mai puțin, față de campania precedentă”, notează Gautier Le Molgat, analist la Agritel.

Situația este așadar mai puțin tensionată, pentru că sunt mai puține produse de export și pentru că emisfera nordică se află la mijlocul perioadei de recoltare. „Nevoile viitoare vor deveni mai clare la sfârșitul recoltei. A fost o perioadă liniștită pe piețe, care de altfel a reacționat foarte puțin la suspendarea acordului, prețul grâului crescând cu mai puțin de 1% pe Euronext”, precizează Gautier Le Molgat.

În plus, în ultimele luni, „am observat un blocaj în Bosfor, cu trafic foarte lent”, în special din cauza unui număr mai mic de inspecții rusești ale navelor care folosesc coridorul, notează Edward de Saint- Denis, broker la Busty & Associates.

 

Limitele alternativelor terestre

Chiar înainte de deschiderea coridorului naval, Uniunea Europeană a creat rute de solidaritate, coridoare terestre și fluviale, menite să faciliteze exporturile ucrainene în toată Europa. Farm Foundation, un think tank pe probleme agricole globale, estimează că în prezent jumătate din exporturile ucrainene trec prin aceste canale, în special prin Polonia și România. „Una dintre întrebările care se ridică este dacă UE, care a salvat 50% din oferta de cereale ucraineană de la începutul conflictului, are capacitatea de a reexporta aceste volume”, notează Olia Tayeb Cherif, șeful de studii la Farm Foundation.

UE ar dori să îmbunătățească oferta alternativelor terestre, în special printr-un proiect de armonizare a ecartamentului feroviar la granițele dintre Uniunea Europeană și Ucraina, dar acest lucru va mai dura. „Putem crește puțin ritmul, dar nu vom rezolva problema pentru tot volumul implicat”, subliniază Edward de Saint-Denis.

 

Preocupări pe termen mediu

În prezent, lumea nu duce lipsă de grâu. Dar, după cum amintește Damien Vercambre, de la firma Inter-Courtage, „cea mai mare parte a grâului exportabil se află în Rusia, cu aproximativ 12,5 milioane de tone de stocuri, și este cel mai ieftin grâu din lume”.

Rusia ar putea umple cel puțin o parte din deficitul ucrainean, la fel ca UE, care are o recoltă promițătoare. Dar acest lucru ar accelera dependența țărilor terțe de Moscova și ar fi dificil de gestionat în cazul unui accident climatic major.

Trebuie să facem diferența între porumb și grâu. China, care este de departe principalul beneficiar al coridorului maritim pentru porumb, va putea apela la Brazilia, care în prezent vinde la un preț mai mic și care a avut o recoltă record.

Situația este mai complexă pentru grâu. „O închidere de durată a coridorului va afecta securitatea alimentară”, avertizează Olia Tayeb Cherif, de la Farm Foundation. Unele state, cum ar fi Egiptul, se luptă deja să onoreze plățile pentru anumite licitații.

Mai mult decât atât, ajutorul alimentar în sine ar putea fi slăbit, deoarece „Ucraina este un furnizor al Programului Alimentar Mondial [PAM]: aproximativ 8% din volumele de grâu ucrainean exportate au mers către PAM, destinat unor țări precum Yemen, Afganistan și Cornul Africii”, subliniază expertul.

Sursa: Revista Presei Rador

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.