Se trezi deunăzi o duduie să facă apologia curvușteniei în politică. Plângând de mila bietelor ”consiliere” cu aspirații politice, le face pe toate femeile cu astfel de vise ”curve” din fașă. Bine, ”dânsa” le zice duios, ”păpuși gonflabile”, dar eu nu apreciez fățărnicia în vorbe. Deși, nici cu ”#corupțiașifute”, al distinsei doamne, nu îmi e rușine...
Cum nu fac parte din categoria ”boșorogii burtoși și slinoși”, pe care doamna Băcanu o înfierează pentru proxenetismul politic, am să îmi permit să comentez acest caz flagrant de pudibonderie gonflată. Pentru că cea mai mare minciună a acestei pseudo-revoluții sociale care cutremură azi România e că numai în politică se dă și se ia spagă, în bani sau ”în natură”. Serios?! De parcă nu am ști cu toții că aceste ”proceduri” sunt generalizate la toate nivelurile societății, pe toate palierele profesionale, indiferent de sex, vârstă sau naționalitate. Și că sunt impregnate până în măduva oaselor tuturor românilor.
Ca să vezi tehnică... După ce demonstrează cum toate partidele sunt bordeluri mascate și că toate femeile există în politică doar ”la produs”, suava Băcanu vine și se preface că mai lasă loc de dezbatere, cu o intrebare inocentă: ”există femei în politică sau doar păpuși gonflabile?”. Atâta perversitate într-un suflet atât de sensibil!
Mă întreb dacă, în nemeritata ei superioritate, autoarea realizează că acuzând la grămadă toate femeile care activează în politică de prostie, orbie și curvăsărie, aruncă anatema și vitriolul, de fapt, asupra tuturor femeilor din țara asta? Și, inclusiv asupra ei...
De ce? Pentru că avem aceeași discuție în cerc și despre ”politicieni”. Care cum se enervează un pic, se apucă și înjură toți politicienii în fel și chip. Toți acuză politicienii români și toți vor schimbarea totală a politicienilor actuali. Cu cine? Păi, cum? Cu ei, bineînțeles! Că doar românu` se pricepe la toate, dar mai ales la politică și fotbal...
Ce le scapă tuturor, însă, e că politicianul român nu e din altă rasă, nici din altă lume. Nu e dintr-un trib hun sau tătar, care să îi țină pe bieții păstori români sub teroare. Nu există nicio castă în România, boierii au dispărut de ceva vreme. Surpiză, toți politicenii provin din marea masă a românilor: unii de la țară, unii de la oraș, unii din Ardeal, unii din Regat, unii mai prosti, unii mai destepți, unii mai hoți, unii mai cinstiți, unii mai mincinoși, unii mai sinceri. Așa că, vă place sau nu, calitatea ”clasei politice” nu poate fi mai bună decât calitatea ciorbei din care au fost luați cu lingura la alegeri. Credeți că dacă aruncați lingura asta, veți lua una mai bună? Nțțț! Cei ce vor veni vor avea în gene aceleași tendințe. Tot români vor fi. Și vor fi sfinți doar în ”stradă”, după ce urcă pe fotolii vor lua mai toți ”boala puterii”.
Cam așa stau lucrurile și cu lamentările lupoaicei noastre moraliste... Dacă zici dumneata că toate femeile din politică sunt ”gonflabile”, nu înseamnă că ne forțezi să extrapolăm asemenea invective la toate femeile din țara asta? Politica nu e o închisoare de maximă securitate pentru prostituate și proxeneți. Oamenii, indiferent de sex, intră de bună voie în politică. Nu face nimeni nicio selecție a ”curvelor” (nu neapărat sexuale) și le aruncă în politică. Ajung în politică oameni (indiferent de sex) din toate zonele societății și asta nu o poate contesta nimeni.
În consecință, stimată doamnă, dacă spui că toate-s ”gonflabile” în politică, condamni toate femeile din România, acuzi româncele că nu sunt în stare să producă exemplare feciorelnice. Dacă niciuna dintre femeile ”curate” nu răzbate în politică, înseamnă că: 1. fie nu există ”fecioare” deloc printre românce, 2. fie cele care ar fi ”fecioare” sunt prea proaste ca să aibă succes, 3. fie că doar ”curvele” sunt deștepte. Și te cam încurci în acuzații...
Da, știm cu toții că în politică se fac tot felul de... lucruri! Dar asta nu înseamnă că ai dreptul să acuzi la grămadă, că toți politicenii sunt hoți și toate politicienele-s curve. Pentru că politica nu-i mai bună decât poporul! Și nici bărbatul mai bun decât femeia! Or, eu, un bărbat care face politică, fără să fiu nici boșorog, nici burtos, nici slinos, nu pot să accept o asemenea descărcare de fiere gratuită! FEMEILE NU SUNT MAI PREJOS DECÂT BĂRBAȚII! Nici în inteligență, dar nici în prostie...
Da, aș putea să înțeleg ce intenții aveai... Să înfierezi porceala bărbaților politicieni, care văd în femei doar obiecte de plăcere. Nobilă și corectă ideea, dar ți-a ieșit exact pe dos. În loc să scoți în evidență dobitocia sexuală a ”burtoșilor” și potențialul mental al femeilor, le făcuși pe toate niște ”curve proaste”, justificând lamentabil atitudinea sclavagistă a ”machoistilor”. Dacă ți-a alunecat condeiul aiurea, e scuzabil, dar ai datoria să produci o apologie a utilității femeii în societate. Dar dacă așa ai vrut să iasă, trebuie să ți-o spun pe șleau că e o răutate ”slinoasă”, de care niciun bărbat nu ar fi fost în stare.
Nu așa se promovează feminismul în politică! Nu cu plângeri de milă, nici cu acuzații de curvăsăreală. Smiorcăiala și vitriolul sunt pentru oameni slabi. În politică e nevoie de oameni puternici, de oameni inteligenți. Pentru că politica e o artă a minții, nu a sexului.
Toți bărbații cred că știu mai bine decât Hagi cum trebuia să joace Naționala. La fel, toate femeile cred că știu mai bine decât Madonna cum ar trebui ea să se îmbrace. Dar, in realitate, prea puțini și prea puține se ridică de pe canapea să schimbe ceva în viața lor personală. Așa și cu politica... Tot românul înjură ca pe stadion, scuipând invective în loc de semințe, dar marea majoritate nu ar avea habar ce să facă dacă li s-ar pune în brațe un mandat de parlamentar. Și... s-ar apuca de furat...
Adevărul e că trebuie să aducem femeile cu forța în politică. Pentru că m-am săturat să le tot aud plângându-se că nu le promovează nimeni. Deși, nu văd nicio opreliște. Legea nu le pune limită. Iar orice altă piedică ar trebui să o poată depăși cu inteligență, asemeni bărbaților. Și chiar nu cred că femeile sunt mai slab dotate mental decât noi bărbații. Ci, mai degrabă mai răsfățate. În loc să lupte, să accepte selecția mentală în competiție, ele așteaptă să fie lăsate în față, la intrarea pe ușă, din galanterie.
Problema nu e la bărbați. Ei sunt doar niște copii șmecheri care își iau ce vor. Problema e la femei. Pentru că nu au încredere în capacitatea lor de a face față unei competiții mentale. Pentru că acceptă mentalitatea asta prostească din România, că femeia e mai slabă decât bărbatul, în toate. Pentru că nu au voința să lupte pentru toate visele pe care le au, așa cum luptă pentru copii lor. Pentru că nu vor să creadă că nu există diferențe de inteligență între oameni, că singura diferență e cea fizică.
Poate că au o scuză, totuși. Poate că sensibilitatea le face mai timide. De aceea, nu trebuie să mai invităm femeile să intre înaintea noastră pe ușa politică. Trebuie să le împingem pe ușă! Trebuie să le luăm în politică cu forța (dacă tot suntem superiori la asta)! Numai așa vom vedea ce pot. Numai așa vor vedea că pot. Și numai așa vom echilibra viziunea politică asupra societății...
Vor râde unii smecheri: ”Ce nevoie avem de femei? Nu le știm noi pe toate!”... Da?!... Ia să îmi spuneți: acasă, voi le știți și le faceți pe toate? Nu prea cred! Asta e mentalitate de frustrat, care știe doar să șmecherească și să fure, amăgindu-se că e mare bărbat dacă are amantă.
Hai să fim sinceri cu noi înșine! Oricât de puternici am fi noi, bărbații, nu putem exista și funcționa fără femei. Dacă avem încredere în ele să ne crească pruncii și dacă avem nevoie de ele să ne administreze casa, de ce nu vrem să acceptăm că ne e necesar punctul lor de vedere și în administrarea țării sau a orașului?...
Articolul ”incriminat” îl găsiți aici:
http://www.sereniti.ro/politiciana-gonflabila-exploatarea-sexuala-a-femeilor-in-politica/
Comentează