Ordonați!” îi zicea Ponta – știți care, anti-băsistul sadea – lui Dorin Cocoș în 2008.
E, probabil, motto-ul cumetriei generalizate de la București, în care toți se cunosc cu toți, împărțind un trecut comun și un viitor amical între două înjurături de circumstanță. Și în care cumătrul universal, Gabi Oprea, a inventat punctul absolut în spațiu, atât de căutat de metafizicieni și geometri: propria sa pozitie în Guvern, fixă în ciuda tuturor mișcărilor de rotație, răsucire, răstunare și reevaluare din jur.
Pentru asta e nevoie de bizarul neamț Klaus: în peisajul asta levantin, de cumnăței și nășici, omul apare ca un outlander care nu s-a bătut încă pe burtă nici cu Serban Mihăilescu, nici cu Cocoș, nici cu Truică, nici cu Țânțăreanu. De asta, cam la unison, presa bine dreasă cu atenții sino-prahovene îl atacă neobosit și coordonat.
Bătălia prezidențială de peste câteva luni nu se va da, în mod esențial, nici între stânga și dreapta, nici între SUA și Rusia, nici între reformă și baroni ci, mai presus de toate, între copilul favorit al sistemului, alintat și trandafiriu, moșit și nășit de toți, presărat cu praful tuturor rețelelor relaționale, gata oricând să rostească un ”Ordonați, domnu’ director!” la telefon – și, totuși, un extraterestru.