După mai bine de 24 de ore în care am văzut doar știri pe surse și declarații contradictorii, comunicatul dat în această dimineață de către Poliția Capitalei nu reușește decât să ridice și mai multe semne de întrebare.
Acest caz este, după părerea mea, de o gravitate fără precedent și asupra lui nu poate pluti nicio umbră de îndoială. Avem nevoie de răspunsuri clare referitor la misiunea polițistului din acea seară, altfel se creează un precedent extrem de periculos pentru o societate democratică. Demnitarii trebuie să înțeleagă că instituțiile statului și funcționarii, oricare ar fi aceștia, NU sunt la dispoziția domniilor lor și nu le pot folosi în scopuri personale, la orice oră din zi și din noapte, după bunul plac. Iar dacă o fac, trebuie să-și asume consecințele și să plătească.
Domnul ministru Gabriel Oprea trebuie să iasă public, urgent, să răspundă tuturor întrebărilor opiniei publice și în secunda următoare să își prezinte demisia. Orice tertip “legal” va folosi, indiferent de rezultatul anchetei, Oprea este vinovat din punct de vedere moral pentru moartea unui tânăr.
Dacă nu va avea curajul să-și asume și va continua să se ascundă în spatele unor comunicate seci, într-un limbaj tehnic și indescifrabil, luni, în Parlamentul României, îi voi adresa, în calitate de deputat, următoarele întrebări:
- Care a fost programul domniei sale marți seara?
- Este adevărat că se întorcea de la restaurant atunci când a avut loc accidentul?
- De ce a avut nevoie de coloană oficială? Unde se deplasa?
- Care era viteza cu care se deplasa coloana oficială?
- A folosit vreodată personalul MAI în scopuri personale sau de partid?
Având în vedere speculațiile din presă conform cărora ministrul Oprea venea de la o întâlnire oficială de la sediul SRI, am să cer acestei instituții să confirme informația și să precizeze intervalul orar la care a avut loc întâlnirea.
De asemenea, cer Poliției Capitalei să facă publice convorbirile între membrii coloanei oficiale și traseul stabilit în seara respectivă.
Dacă tot soiul de cazuri de corupție, mită, trafic de influență și alte situații asemănătoare au fost mușamalizate ani la rând de către politicieni și instituții, o astfel de tragedie nu trebuie trecută cu vederea.
Cu stimă,
Deputat
Dan Cristian Popescu
Partidul Național Liberal
Comentează