Atacantul Dennis Man, care s-a transferat vineri de la FCSB la Parma, a afirmat că ''Steaua'' i-a fost casă timp de patru ani şi jumătate, într-o postare în reţelele de socializare.
''Cel mai greu moment al vieţii mele, ziua când trebuie să mă despart de VOI! 4 ani jumate STEAUA mi-a fost casă, mamă, tată, frate ... lucruri pe care le-am lăsat la Arad. Mulţumesc colegilor şi staffului, mulţumesc suporterilor şi vouă, oamenilor care m-aţi susţinut în momentele bune şi în momentele mai puţin bune, mulţumesc familiei STEAUA! Vă mulţumesc! FCSB, Al vostru, Dennis'', se arată în mesajul postat de jucătorul de 22 de ani pe Facebook şi Instagram, pentru care FCSB este acelaşi lucru cu Steaua.
Dennis Man s-a transferat, vineri, de la FCSB la echipa italiană de fotbal Parma, cu care a semnat un contract valabil până la data de 30 iunie 2025, a anunţat clubul din Serie A.
Suma plătită pentru Man (22 ani), care a efectuat joi vizita medicală, ar fi de 13 milioane de euro, la care se pot adăuga alte două milioane în bonusuri, potrivit Tutto Mercato Web.
Man s-a format ca jucător la Atletico Arad, club de la care s-a transferat în 2014 la UTA. Transferul de la UTA la FCSB s-a făcut în septembrie 2016. Dennis Man este golgheterul la zi al Ligii I, cu 14 goluri marcate pentru FCSB.
Dennis Man a marcat 49 de goluri şi a dat 29 de pase de gol la FCSB în toate competiţiile. El a marcat singurul gol al finalei Cupei României în 2020, câştigată de FCSB cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe.
Cei mai scumpi fotbalişti români care s-au transferat direct din Liga I sunt Nicolae Stanciu (de la Steaua la Anderlecht, în 2016), pentru 10 milioane de euro, Vlad Chiricheş (de la Steaua la Tottenham, în 2013), pentru 9,5 milioane de euro, şi Valentin Mihăilă (de la Universitatea Craiova la Parma, în toamnă), pentru 8,5 milioane de euro.
Astfel, Parma va avea în lot trei fotbalişti români, internaţionalul Dennis Man, internaţionalul de tineret Valentin Mihăilă şi tânărul fundaş Reinaldo Radu. Man va purta tricoul cu numărul 98 la Parma, acelaşi pe care l-a avut şi la FCSB.
După 19 etape, Parma este penultima în Serie A (locul 19), cu 13 puncte.
Parma va juca pe 31 ianuarie cu Napoli, în deplasare, în etapa a 20-a din Serie A.
Dennis Man după ce a semnat cu Parma: Steaua mi-a fost casă patru ani şi jumătate
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

1
LeBron James a mai bătut un record. L-a depășit pe Kareem Abdul-Jabbar
1

6
Leo Messi, gol și pasă de gol pentru Argentina. Marcator în 21 de ani consecutivi la națională
6

17
Ianis Hagi: Ne dorim ca România să nu-şi piardă încrederea în noi / Ce spune despre viitorul selecţioner
17

26
Răzvan Marin, după meciul cu Slovacia: Duminică a fost un şoc pentru noi toţi. Îi dorim multă sănătate lui Mircea Lucescu
26

32
Gattuso, după ce Italia a ratat încă un turneu final al CM: Doare. Aveam nevoie de această calificare
32

3.555
Italia, de patru ori campioană mondială, a ratat pentru a treia oară consecutiv prezența la Cupa Mondială. Ultimele patru țări calificate
3.555

1.607
Cerere total neașteptată. Ne-au amenințat cu represalii, dar vor să joace cu noi. Iran a propus un meci amical cu România
1.607

128
România pierde cu Slovacia, scor 0-2, în meci amical
128

24
Sepsi Sfântu Gheorghe egalează seria cu CSM Târgoviște în semifinală
24

77
VIDEO Antrenorul Turciei U21 s-a prăbușit în timpul meciului cu Croația
77

30
Fără Mircea Lucescu, România joacă amicalul cu Slovacia
30

54
România U17 pierde cu Italia, dar se califică la Mondial
54

28
România U21 învinge San Marino U21 cu 3-0 în preliminariile Euro 2027
28
















Comentează