Deputat PSD, Violeta Răduț, scurtă descriere a miniștrilor PNL:'Peste toți, Orban-premierul, cu oscilațiile lui de dispoziție, calcă în picioare legile'

Autor: Maria Stan, Redactor

Publicat: 18-02-2020

Actualizat: 18-02-2020

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Deputatul PSD, Violeta Răduț, a făcut, pe Facebook, o  sinteză a acțiunii miniștrilor PNL care i-a făcut cunoscuți în spațiul public. Social-democrata a punctat că „un ministru (Anisie) publică în Monitorul Oficial varianta greșită a ordonanței privind decontarea transportului elevilor”, asta în timp ce „Violeta Alexandru duce războaie cu liftierele, demolează pereți și zice că reformează sistemu” și „peste toți, Orban – premierul, cu oscilațiile lui de dispoziție, calcă în picioare legile, Constituția, Parlamentul, tot ce înseamnă democrație”.

Citește și: Raluca Turcan somează PSD să-și schimbe votul pe OUG-ul privind alegerile anticipate din Senat: 'NU renunță la obsesia de a pedepsi Diaspora'

„Teatru ieftin, asta se pune în scenă la Guvernul României!

Un ministru (Anisie) publică în Monitorul Oficial varianta greșită a ordonanței privind decontarea transportului elevilor.

Altul (Vela) se apucă, ÎN TIMPUL INTONĂRII IMNULUI NAȚIONAL, să dea indicații regizorale, să ceară întreruperea intonării și să gesticuleze ca un maestru de ceremonii.

Costache vrea să-i pună pe românii să scoată banii din buzunar pentru servicii de sănătate și, dacă se poate, să meargă toți să se trateze la privat.

Ștefan (ministrul “Grindă”) nu e în stare să pronunțe PNDL și se bâlbâie penibil în ședințe de guvern, ne spune că “mâine se construiește acum” (!!!?) și trimite controale peste instituțiile care îndrăznesc să-l “caute la impozit”.

Violeta Alexandru duce războaie cu liftierele, demolează pereți și zice că reformează sistemul.

Cîțu recunoaște, cu nonșalanță, că în fundamentarea bugetului țării, au aprobat amendamente care nu sunt în interesul cetățenilor… și lista poate continua.

Peste toți, Orban – premierul, cu oscilațiile lui de dispoziție, calcă în picioare legile, Constituția, Parlamentul, tot ce înseamnă democrație.

Întrebarea este: cum să considerăm acest teatru – comedie sau tragedie?”, se arată pe pagina de Facebook a Violetei Răduț.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri