Direcţia Silvică Vâlcea a scos la vânzare pentru sezonul sărbătorilor de iarnă din acest an aproximativ 800 de pomi de Crăciun, specia brad, care pot fi cumpăraţi de populaţie direct de la trei ocoale silvice din judeţ.
Conducerea instituţiei a anunţat că brazii provin numai din culturi specializate şi au preţuri ce pleacă de la câteva zeci de lei, în cazul pomilor de până la trei metri, şi ajung la câteva sute de lei pentru cei care depăşesc această înălţime.
"Pomii de Crăciun provin din culturile specializate care se află pe raza a trei ocoale silvice - Horezu, Stoiceni şi Băbeni. Avem o ofertă variată, cu preţuri care sunt în funcţie de înălţimea pomilor de Crăciun. Pornind de la 70 de centimetri şi până la trei metri înălţime, preţurile sunt de la 35 de lei şi până la 45 de lei per bucată, cu TVA inclus, iar pentru pomii de Crăciun cu înălţime mai mare de trei metri, calculul se face pornind de la un preţ de 40 de lei pe metrul liniar, la care se adaugă TVA", a precizat directoarea Direcţiei Silvice Vâlcea, Delia Răduca.
Ea a menţionat că preţurile sunt aplicate numai pentru pomii de Crăciun achiziţionaţi de persoanele fizice, în baza unei solicitări scrise, pentru agenţii economici fiind organizate licitaţii. Ultima astfel de licitaţie a avut loc chiar săptămâna acesta şi au fost puşi în vânzare 750 de brazi (Abies alba) de la ocoalele Horezu şi Stoiceni, la un preţ de pornire a licitaţiei de 40 de lei/bucata.
Comentează