Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Dmitri Peskov: Scopurile operaţiunii militare a Rusiei în Ucraina nu pot fi atinse prin mijloace politice şi diplomatice

vladimir putin dmitri peskov

Desfăşurarea 'operaţiunii militare speciale' este singura modalitate prin care Rusia poate să-şi atingă scopurile în situaţia cu Ucraina, a declarat miercuri purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţia de presă oficială RIA Novosti, anunță Agerpres.

'Scopurile Rusiei pot fi atinse în diferite moduri, dar la ora actuală nu este posibil prin cele politico-diplomatice', a afirmat Peskov, precizând că, în cazul Ucrainei, 'spre regretul nostru', Moscova nu îşi poate atinge scopurile decât 'printr-o operaţiune militară specială'.

Principalele cerinţe ale Rusiei, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui Vladimir Putin, vizează 'asigurarea siguranţei locuitorilor din noile regiuni' ale Federaţiei Ruse, adică din regiunile ucrainene anexate de Moscova în septembrie trecut - Doneţk şi Lugansk în est, Zaporojie şi Herson în sud -, plus Crimeea (anexată în 2014), şi 'securitatea ţării în ansamblul ei'.

În acelaşi timp, 'războiul într-un context mai larg' de confruntare cu state ostile va fi de lungă durată, a declarat Peskov, adăugând că 'războiul hibrid care a fost declanşat de ţările neprietene' împotriva Rusiei este 'pentru mult timp', conform agenţiei de presă citate.

Putin a spus că, prin 'operațiunea speiucală', urmăreşte 'denazificarea' şi 'demilitarizarea' Ucrainei

Iniţial, preşedintele rus Vladimir Putin, care a dat ordinul pentru declanşarea invaziei Rusiei în Ucraina, a explicat că 'operaţiunea militară specială' - aşa cum numeşte Moscova războiul - urmăreşte 'denazificarea' şi 'demilitarizarea' Ucrainei. Ulterior, Kremlinul a început să insiste pe 'apărarea oamenilor care au fost supuşi hărţuirii şi genocidului de către regimul de la Kiev timp de opt ani', referindu-se la locuitorii din regiunile Doneţk şi Lugansk, unde armata ucraineană luptă împotriva rebelilor separatişti proruşi din 2014.

Anterior, Ministerul rus de Externe a declarat că 'operaţiunea specială' va continua până când ameninţările la adresa securităţii Rusiei provenite de pe teritoriul Ucrainei vor fi complet eliminate, conform agenţiilor de presă de stat ruse.

Recenta vizită a preşedintelui chinez Xi Jinping la Moscova alimentase speculaţiile cu privire la posibilitatea unor negocieri de pace, având în vedere că Moscova nu a obţinut câştiguri semnificative în războiul pe care îl duce în Ucraina, dar ultimele declaraţii ale Kremlinului lasă puţine şanse păcii în lunile care urmează, apreciază observatorii.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.