Premium
Legea salarizării unitare nu este doar o aşteptare uriaşă a tuturor salariaţilor din sectorul public, ci şi o necesitate strigentă pentru economia României, dacă dorim într-adevăr să creştem gradul de convergenţă reală al economiei, în vederea unei mai puternice integrări în Uniunea Europeană şi chiar a îndeplinirii obiectivului adoptării monedei unice europene.
Cu toate acestea, atrag atenţia asupra unor vulnerabilităţi pe care le poate crea adoptarea legii doar din dorinţa de a spune că am făcut-o şi pe asta. În primul rând legea nu trebuie doar adoptată, ci şi implementată etapizat şi corect. Şi salariaţii şi sindicatele ştiu că mai avem adoptată o lege a salarizării, care nu s-a implementat însă niciodată din cauza efortului bugetar foarte mare care venea în perioadă de criză. Mai mult, a fi chiar periculos ca oamenii să fie amăgiţi cu această lege, aşa cum a procedat Guvernul Ponta în anii 2014-2015, când doar a promis o lege a salarizării, însă nu a avut nici soluţii şi nici intenţia de a o implementa. Deci, avem nevoie de o lege pe care bugetul să o poată susţine, nu un an, nu doi, ci cel puţin douăzeci de ani de acum înainte. Ar fi o greşeală să se ia în calcul rezolvarea problemei salarizării bugetarilor numai prin majorări sau indexări. Astfel, peste câţiva ani, iarăşi vom vorbi despre o salarizare nesatisfăcătoare sau despre dezechilibre între diferite categorii din sectorul public. De asemenea, toată lumea aşteaptă ca în grilele de salarizare să se reflecte real cele trei priorităţi majore ale societăţii româneşti: educaţia, sănătatea şi o administraţie publică eficientă. Vă garantez că o salarizare competitivă a personalului din aceste domenii, însoţită de criterii obiective de performaţă, se va reflecta automat în resurse umane mai motivate în educaţie, într-o stopare a exodului personalului medical în străinătate şi funcţionari mult mai responsabili faţă de cetăţenii plătitori de taxe.
Consider că legea salarizării unitare din sectorul public trebuie inclusă într-un pachet mai amplu de reformă, pentru care Guvernul Cioloş ar putea avea susţinerea tuturor partidelor politice parlamentare. Îmi pasă foarte mult de sectorul bugetar, însă nu pot să nu mă uit la sectorul privat! Eu nu uit că bugetul public se alimentează cu efortul şi transpiraţia celor care muncesc în sectorul privat şi care lună de lună se încolonează la administraţiile fiscale pentru a plăti taxe şi impozite. Aşadar, reforma din sectorul public nu poate să facă abstracţie de milioanele de angajaţi din sectorul privat, unde salarizarea nu este cu mult mai atractivă faţă de sectorul public şi unde locurile de muncă se menţin atât de greu, iar salariul se câştigă prin muncă în fiecare zi! Oricine are urechi de auzit ştie că mediul de afaceri nu solicită lucruri imposibile. Doreşte un climat mai atractiv din punct de vedere fiscal, nu numai din punctul de vedere al nivelului taxelor, ci şi din punctul de vedere al simplificării fiscale şi al relaţiei corecte cu autorităţile fiscale. Mediul privat doreşte predictibilitate, mai multă libertate economică, oameni mai bine calificaţi de şcoala românească, raportat la nevoile pieţei, infrastructură care să crească viteza de circulaţie a mărfurilor şi reducerea costurilor cu transporturile. Cea mai mare parte a sprijinului pe care structurile etatice îl pot aduce mediului privat se poate realiza printr-o execuţie bugetară bună pe componenta investiţiilor publice în anul 2016 şi prin punerea instituţiilor publice în slujba plătitorului de taxe.
