Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

DOLIU - Un celebru actor de comedie şi cântăreţ a murit la vârsta de 90 de ani

www.gazetadenavodari.ro
doliu, lumânare

Actorul de comedie şi cântăreţul Ken Dodd, decorat cu însemnele Ordinului Imperiului Britanic, a murit, duminică, la vârsta de 90 de ani, scrie NEWS.RO.

Citeşte şi: Gabriela Firea, mesaj TRANŞANT pentru 'rebeli' după congresul PSD: 'Să treacă peste supărări...'

Dodd a fost spitalizat din cauza unei infecţii şi externat vineri, când s-a căsătorit cu partanera lui de viaţă din ultimii 40 de ani, Anne Jones, în casa lor din Liverpool, aceeaşi în care s-a şi născut actorul.

Agentul lui, Robert Holmes, a declarat pentru Press Association: „S-au căsătorit acasă. A murit două zile mai târziu. Anne, evident, este foarte tristă. Odată cu dispariţia lui Ken, luminile din lumea variete-ului au fost stinse. A fost o legendă a comediei şi un geniu”.

Despre povestea de dragoste dintre el şi Jones, Holmes a spus că este una care „le bate pe toate celelalte”.

Ken Dodd a petrecut anul acesta mai mult de şase săptămâni internat la Liverpool Heart and Chest Hospital, scrie The Guardian.

Cariera lui Dodd a început în anii 1950 şi s-a întins pe următoarele decenii. Ultimul lui spectacol a avut loc pe 28 decembrie 2017, la Auditoriumul din Liverpool Echo Arena.

Între show-urile de televiziune pe care le-a creat se numără „The Ken Dodd Show”, „Beyond Our Ken” şi „Ken Dodd’s Laughter Show”, iar în 1965 a început o serie de spectacole la London Palladium care a fost şi cea mai îndelungată - 42 de săptămâni.

În anii 1960, a fost inclus în Cartea recordurilor Guinness pentru cea mai lungă sesiune de stand up comedy - 1.500 de glume, în 3 ore şi jumătate. În aceeaşi perioadă, a înregistrat single-uri ca „Happiness”, „Tears” şi „Promises”.

În 1994, show-ul „Ken Dodd: An Audience With Ken Dodd” a fost filmat şi lansat pe casetă video, fiind urmat de „Ken Dodd: Live Laughter Tour” (1996) şi de „Another Audience With Ken Dodd”, în 2002.

A fost audiat într-un proces privind frauda fiscală, în 1989, şi achitat.

În 2017, a fost decorat de regina Marii Britanii pentru îndelungata sa carieră şi acţiunile caritabile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.