DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Donald Trump şi Vladimir Putin au dat totul peste cap la Ceremonia din Paris - Impolitețe sau un mesaj voit gestul lor?

trump putin

Lumea întreagă a marcat duminică 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. 85 de şefi de stat şi de guvern au participat la eveniment. Angela Merkel, Donald Trump şi Vladimir Putin sunt doar trei dintre liderii care au stat lângă Emmanuel Macron, în timpul ceremoniilor.

Ceremonia din Paris a început mai târziu, fiindcă Donald Trump şi Vladimir Putin au ajuns după ora stabilită. Ceremonia trebuia să înceapă fix la ora 11, când s-a semnat încetarea focului, dar Donald Trump şi Vladimir Putin au dat totul peste cap: s-au lăsat aşteptaţi, conform Digi24. Cei doi au venit într-un final la Arcul de Triumf, în urma şefilor de stat şi de guvern care au mărşăluit prin ploaie. Împreună, au format un tablou unic: cei mai puternici oameni ai planetei, unii dintre ei rivali, şi-au plecat capetele în memoria eroilor din Primul Război Mondial.

„În acest 11 noiembrie 2018, la 100 de ani de la un masacru ale cărui urme sunt încă vizibile pe chipul lumii, vă mulţumesc! Fie ca această adunare să nu fie doar pentru o zi”, a declarat Emmanuel Macron, președitele Franței.

Ingrid Mocanu, ieșire explozivă în cazul lui Tăriceanu: 'Ce-și face omul cu mâna lui cum se cheamă'

Ceremonia a fost presărată cu momente emoţionante. Unul dintre ele, citirea unor scrisori pe care soldaţii le-au trimis de pe front, atunci când au aflat că s-a încheiat războiul.

„Dragi părinţi, astăzi a fost o zi minunată. Am primit vestea armistiţiului la nouă şi jumătate dimineaţă. Străzile erau pline cu civili care ovaţionau şi ne ofereau flori”, a citit un adolescent dintr-o astfel de scrisoare.

Se cere ABROGAREA unei legi care îi vizează pe toți românii care stau la bloc: Ce prevederi DEZASTRUOASE cuprinde

Printre soldaţii care au sărbătorit acum un secol finalul Marelui Război a fost şi compozitorul Maurice Ravel. Prin urmare, din ceremoniile de acum din Paris nu putea lipsi celebrul său Bolero.

Seara, liderii planetei s-au reunit la Forumul de Pace din capitala Franţei, cu o singură absenţă demnă de remarcat: preşedintele Donald Trump, care nu a oferit nici o explicaţie pentru gestul său.

Forumul de la Paris are o dublă semnificaţie: pe de-o parte, se doreşte un mijloc de sporire a cooperării între state. Pe de altă parte, a fost şi un semnal de alarmă dacă e să ne uităm la declaraţiile făcute de Angela Merkel.

„Primul Război Mondial este dovada că izolaţionismul provoacă multe distrugeri. Şi dacă izolaţionismul nu a fost soluţia potrivită acum peste 100 de ani, cum ar putea fi alegerea corectă astăzi?”, a declarat cancelarul Germaniei.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.