Premium
Toamna acesta nu doar vremea se schimbă, ci și vremurile. Dacă afară se apropie sezonul ploilor, la DNA, de câteva luni, de când Inspecţia Judiciară a declanşat controlul privind dosarele cu magistraţi, plouă cu clasări. După cazurile celebre ale unor magistraţi scoşi din scenă sau ţinuţi "în şah" prin dosare care au fost clasate după câţiva ani (Tiberiu Niţu, Oana Schmidt-Hăineală, Mariana Alexandru), o nouă clasare demonstrează o practică abuzivă în "era" Kovesi.
Pe data de 24 august 2018, Inspecția Judiciară a prezentat datele preliminare ale controlului tematic de la DNA. Astfel, în ultimii 3 ani și jumătate, DNA a soluționat aproape 2.000 de dosare, privind 3.420 de magistrați. La finele lui iulie, la DNA mai erau 415 cauze cu 820 de magistrați.
Datele prezentate au generat numeroase reacţii vehemente. Dacă pentru contestatarii DNA informaţia a picat ca un trăznet, pentru cei care susțin activitatea Laurei Kovesi a început un adevărat concurs de găsit argumente pentru numărul enorm de dosare. De la procurorul general Augustin Lazăr, până la judecătorul Cristi Danileţ şi chiar la poliţistul Marian Godină (cu o competenţă incertă în domeniu ), cu toţii au încercat să convingă de faptul că numărul mare de dosare este normal, din moment ce justiţiabilii depun plângeri împotriva magistraţilor.
Însă cât de normal este ca un dosar să fie ţinut la o structură de parchet ani de zile, pentru ca apoi să fie clasat? Depinde de complexitate şi de indiciile existente. Orice persoană are dreptul la o anchetă echitabilă, într-un interval de timp rezonabil. Iar când persoanele vizate într-un dosar sunt magistraţi, celeritatea anchetei ar trebui să fie un principiu de bază, pentru a nu afecta independenţa acestora.
Dosarul clasat recent, după doi ani de la plângerea penală, în care erau vizaţi unul dintre cei mai cunoscuţi magistraţi din România şi un fost ministru, arată o practică total neconformă cu principiile enunţate anterior. Modul în care dosarul a fost instrumentat ridică numeroase semne de întrebare asupra prezumţiei de bună-credinţă a anchetatorului.
Procurorul DNA se încăpăţânează să cerceteze plângerea unui reclamant care a "scăpat" în Codul Penal: omor, şantaj, sechestrare de persoane s.a.m.d.
Un cetăţean depune o plângere penală la DIICOT, plângere care este transmisă ulterior la DNA, unde s-a înregistrat un dosar penal în data de 25 iulie 2016.
Conținutul sesizării penale este greu de descifrat, fiind invocate fără vreo probă articole din Codul Penal, de la abuz în serviciu şi luare de mită, până la sechestrare şi omor calificat. Totul porneşte de la clasarea unor plângeri depuse de denunţător la un parchet de judecătorie, urmate de alte demersuri la care răspunsurile autorităţilor nu au fost pe placul persoanei în cauză. Probabil în 99% din cazuri nu s-ar fi început urmarirea penală. Chiar procurorul Păncescu (coincidenţă sau nu, acelaşi procuror care a ţinut 4 ani în nelucrare dosarul procuroarei Mariana Alexandru) în ordonanță spune: "În urma cercetărilor efectuate am constatat că, în plus faţă de afirmaţiile numitului .... (denunţătorul - n.r.), afirmaţii care au fost făcute la modul generic, fără a se indica vreo persoană, sau scopul pentru care să fi promis/oferit/dat vreo sumă de bani sau alt folos, nu există probe sau cel puţin indicii temeinice care să ateste existenţa în materialitatea lor a infracţiunilor cercetate."
Practic, procurorul descrie în ordonanţa de clasare o situaţie care, din start, trebuia să ducă la concluzia că nu se impune începerea urmăririi penale, aşa cum explică, într-un articol de specialitate, profesorul Anastasiu Crişu, fost avocat al poporului: "De regulă, pentru a asigura o ripostă imediată şi a permite identificarea făptuitorului, procedura începerii urmăririi nu trebuie condiţionată în mod excesiv. În aceeaşi măsură, ca o cerinţă cu caracter general a protejării drepturilor şi libertăţilor persoanei, se impune ca începerea urmăririi penale să fie justificată de date suficienţe şi convingătoare cu privire la săvârşirea infracţiunii, care trebuie să rezulte din verificarea sesizării sau a altor împrejurări ce pot împiedica începerea acesteia. Modul în care este reglementată începerii urmăririi trebuie să ofere suficiente garanţii că declanşarea acesteia se va face justificat."
Denunţătorul fusese anterior anchetat pentru ultraj judiciar. În timpul urmăririi penale, s-a dispus "expertizarea medico-legală psihiatrică a intimatului, motivat de faptul că acesta continuă să adreseze organelor judiciare multiple cereri cu conţinut incoerent". Rezultatul a fost că denunţătorul suferă de tulburări de personalitate de tip paranoid, motiv pentru care s-a recomandat instituirea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical.
În ciuda acestei situaţii, procurorul Păncescu este insistent și hotărât să descifreze cazul. Timp de doi ani a tot verificat. Din ordonanță aflăm că la datele de 25.07.2016 şi 22.09.2016 au fost primite plângerile penale. De aici apare cifra magică 6. Abia la 6 luni de la primirea plângerilor începe urmărirea penală, pe 31 ianuarie 2017 (vom vedea mâine de ce). După alte 6 luni, pe data de 6.06.2017, procurorul se gândeşte să facă verificări în sistemul Ecris cu privire la dosarele invocate de denunţător. Practic, s-au analizat hotărârile din dosarele denunţătorului, procurorul acționând ca o suprainstanţă de control judiciar. Nici acest demers nu scoate la iveală vreun indiciu, însă procurorul lasă dosarul deschis încă un an.
Abia pe 20 iulie 2018 procurorul Păncescu se gândește să cheme și reclamantul să lămurească sesizarea și să probeze acuzaţiile. Bineînțeles, e doar o coincidență că la sfârșitul lunii iulie 2018, când procurorul a decis să mai facă o încercare, s-a declanşat şi scandalul dosarelor cu magistraţi. Ultima încercare nu dă roade, pentru că denunţătorul nu se prezintă. Magistraţii denunţaţi, printre care se află şi unul dintre cei mai cunoscuţi judecători din România, nu au fost niciodată contactaţi de procurorul de caz, până în momentul în care le-a fost transmisă ordonanţa de clasare. După doi ani de "anchetă". Cât despre acuzaţiile aberante de sechestrare de persoane sau omor calificat, procurorul Păncescu disjunge acuzaţiile şi le trimite la un alt parchet competent, deşi nu există niciun indiciu.
Nu știm în câte dintre miile de cazuri de magistraţi anchetaţi de DNA s-au înregistrat situaţii similare. Faptul că dosarul nu trebuia ținut deschis doi ani este evident și pentru "un student de anul I", cum spunea un cunoscut judecător. Avem deja câteva cazuri grave de dosare cu magistraţi ţinute deschise "in rem" timp de ani de zile. Cazul de faţă nu este unul oarecare. Mâine seară vă vom prezența povestea din spatele poveștii, unde explicaţiile se autoimpun prin numele celor implicaţi şi declaraţii care abia acum capătă sens.
