Proiectul "Şcoli curate: pentru o finanţare transparentă şi adecvată a şcolilor şi liceelor din România" a fost lansat, vineri, de Societatea Academică din România, fiind prezentat şi un Ghid pentru bună guvernare a şcolilor, scrie Agerpres.
"Proiectul "Şcoli curate" este un instrument excepţional de sprijin al iniţiativelor personale şi instituţionale de combatere a lipsei de transparenţă şi de corupţie în şcoli. De multe ori, oamenii doresc să schimbe ceva, dar nu ştiu cum şi nu ştiu cu ce instrumente se pot proteja atunci când merg împotriva curentului. Iar ghidul face practic acest lucru: povesteşte care sunt instrumentele şi cum putem afla informaţii, ce drepturi avem şi cum ne putem proteja de eventualele presiuni, ca să nu spun abuzuri, care pot urma unei atitudini curajoase", a declarat, cu acest prilej, consilierul de stat Ligia Deca de la Departamentul de educaţie şi cercetare al Administraţiei Prezidenţiale.
Ea a subliniat că "însănătoşirea educaţiei nu se poate realiza fără cooperarea tuturor actorilor". "Nu este suficient să luptăm împotriva corupţiei, mai trebuie să avem cu ce să creştem calitatea în educaţie, cu ce să motivăm oamenii, să putem spune că punem educaţia pe primul loc. Finanţarea educaţiei atât la nivel preuniversitar, cât şi universitar trebuie să crească", a punctat ea.
Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naţionale a României, a afirmat că ţara noastră are cea mai mare inegalitate în privinţa educaţiei din Uniunea Europeană.
"Educaţia nu se îmbunătăţeşte în izolare, ea este legată de cel puţin două alte probleme, conform unui raport recent al FMI - migraţia şi inegalitatea. Un principiu care se cuvine urmărit în politica fiscal-bugetară este reducerea inegalităţii. România are cea mai mare inegalitate din Uniunea Europeană. Încă din primii ani de şcoală apare inegalitatea de şanse, de oportunităţi, determinată de inegalitatea de lucru, iar în unele zone ale ţării de lipsa infrastructurii adecvate care îngreunează accesul la educaţie", a explicat Voinea.
El a susţinut că în România sunt "insule urbane de bogăţie şi o pătură importantă a societăţii care trăieşte sub pragul sau la limita sărăciei", iar, din acest motiv, există "o migraţie masivă". "Este îngrijorător că aceste inegalităţi nu se reduc suficient atunci când economia creşte susţinut, că nu toată lumea beneficiază de rezultatele favorabile ale economiei", a adăugat Liviu Voinea.
Viceguvernatorul a amintit paşii "substanţiali" făcuţi în direcţia "transparenţei bugetare" încă din 2013, din perioada mandatului său de ministru pentru buget.
"Transparentizarea bugetară este necesară, dar nu este suficientă. Noi trebuie să ajungem din urmă ţările dezvoltate, dar nu la nivelul la care acestea sunt astăzi, ci la nivelul la care vor fi mâine. Educaţia trebuie adaptată la nevoile societăţii, iar acestea trebuie anticipate", a afirmat Voinea.
El a enumerat mai multe iniţiative ale BNR în domeniul educaţiei financiare, printre care o serie de proiecte de sprijinire a educaţiei financiare adresate elevilor - "Să vorbim despre bani şi bănci", precum şi adresate studenţilor şi cadrelor didactice - "Zilele porţilor deschise pentru studenţii economişti", respectiv, "Academica BNR".
Preşedintele Societăţii Academice din România, Alina Mungiu-Pippidi, a afirmat că "buna guvernare înseamnă politici care reduc posibilităţile, oportunităţile de corupţie".
"Nu înseamnă să te lupţi corupt cu corup, ci înseamnă să schimbi regulile jocurilor astfel încât să nu mai fie posibile unele practici. Asta este singura cale de succes", a subliniat Pippidi.
Ea a spus că nu este suficientă reducerea corupţiei.
"O gândire primitivă este, din păcate, la noi în zona de politici publice. Există cadre care susţin că în zonele de politici sociale de sănătate şi educaţie domneşte o corupţie îngrozitoare şi din cauza acestei corupţii îngrozitoare şi a problemelor rezultate din ea nu sunt bani, că e suficient să rezolvăm cu corupţia asta - să punem camere de supraveghere în sălile de bacalaureat, să arestăm - şi, brusc, problemele se vor rezolva. Există şi şcoala opusă, care nu vede niciun fel de problemă de bună guvernare, ci de subfinanţare", a explicat Mungiu Pippidi.
Alina Mungiu Pippidi a arătat că cele două probleme sunt corelate.
"Din această perspectivă am comandat acest raport şi ne-am asociat cu aceşti oameni tineri, că aceste două lucruri nu sunt exclusive, ele se cheamă una pe alta. Avem o corelaţie globală în ţările care sunt cu probleme de corupţie şi care au cele mai scăzute investiţii în domeniile educaţiei şi sănătăţii. De ce se întâmplă lucrul acesta? Este o discuţie lungă, dar, pe scurt, pentru că preferăm să anvelopăm blocuri sau să cheltuim banii pe alte lucruri, sută la sută private, decât să dăm bani în educaţie. Ce ne propunem prin acest proiect? Ne propunem să rezolvăm o participare mai mare a publicului în această chestiune, pentru că, dacă publicul nu ar vota atunci când le sunt anvelopate blocurile, ci ar da nişte voturi în plus cui cheltuieşte în plus pentru educaţie, vă asigur că educaţia nu ar fi unde este în buget azi şi de atâţia ani", a mai spus aceasta. "Prin acest proiect încercăm să 'eliminăm' cele 2.400 de şcoli cu toalete în curte, pentru că toaleta în curte se asociază cu abandonul şcolar şi cu tot felul de alte lucruri şi trebuie să le punem împreună să le rezolvăm", a mai spus Pippidi.
Ghidul monitor pentru buna guvernare a şcolilor şi liceelor din România prezintă mai multe informaţii legate legislaţia în domeniu, sfaturi privind ce pot face elevii şi părinţii pentru ca statul să finanţeze educaţia în mod corespunzător, precum şi ce obligaţii are şcoala şi alte instituţii.
Părinţii sunt sfătuiţi să refuze să cotizeze pentru anumite cheltuieli legate de buna funcţionare a şcolilor, printre care: cele legate de utilităţi, consumabile pentru procesul didactic, consumabile sanitare, achiziţionarea de obiecte de inventar: bănci, scaune, materiale de studiu, servicii de pază. "În cazul în care îţi sunt ceruţi bani pentru vreuna din aceste cheltuieli, refuză să cotizezi şi solicită directorului ca bunurile sau serviciile respective să fie achiziţionate din bugetul şcolii, iar în cazul în care şcoala nu are bani, să se adreseze administraţiei locale pentru suplimentarea bugetului", se arată în unul dintre sfaturile cuprinse în acest ghid.
Cu acest prilej a fost prezentat şi un raport în care se precizează că învăţământul preuniversitar este subfinanţat.
Două proiecte pentru școli CURATE, lansate de Societatea Academică din România
București
16°C
Articole Similare

256
Un proiect fără precedent: BNR începe să bată la ușile românilor pentru a afla, în detaliu, situația financiară a gospodăriilor
256

29
Job-urile de curățenie la domiciliu sunt la mare căutare
29

47
Românii care pleacă în Germania, avertizați de MAE: zboruri anulate și întârzieri majore
47

60
Furt ca în filme: Bujori de 20.000 de euro, dispărute dintr-o seră din Capitală, în noaptea de Înviere
60

35
În Poligonul Capu Midia are loc un exerciţiu de combatere a ameninţărilor cu drone
35

52
Tânăr de 18 ani, arestat după ce a ucis un bărbat care încerca să aplaneze un conflict între părinții săi
52

79
Decizie definitivă a Curții de Apel Cluj în cazul directorul ARR, Cristian Anton, în dosarul șpăgilor din cutiile de pantofi
79

4.432
De la fugar din România comunistă, în elita Americii: El este românul care reprezintă SUA la ONU
4.432

112
Accident mortal pe autostrada A7: Un bărbat a murit, iar alţi doi au fost răniţi
112

36
Nava-şcoală ”Mircea” va pleca în marşul internaţional de instrucţie; echipajul va ajunge până în SUA
36

2.797
Buzoianu jubilează după o victorie în instanță contra Romsilva
2.797

334
VIDEO Incendiu în Capitală: arde fațada unei clădiri
334

1.637
Un conac, parte din din Patrimoniul Cultural Istoric, a fost spart de hoți la Buzău chiar de Paști
1.637
















Comentează