Premium
Într-un articol mai vechi am vorbit despre viziunea economica a dreptei. În acest articol vom vorbi despre atitudinile și valorile care o animă. Probabil că este nevoie în acest punct să delimitez un pic mai clar dreapta deoarece există voci care susțin, cu argumente, că o dreaptă nici măcar nu există în România. În sensul acestui articol dreapta este, dacă doriți, un fenomen empiric. Este suma celor care se consideră de dreapta și în același timp sunt văzuți ca fiind de dreapta chiar și de către adversarii lor. Întâmplător, cel puțin o parte din aceștia sunt recunoscuți ca fiind dreapta inclusiv la nivel european. Când spun dreapta nu afirm coerența lor cu un set de valori filozofice care ar descrie dreapta universală ci pur și simplu folosesc o generalizare utilă.
Citiți și: Ce mai înseamnă dreapta în România din punct de vedere economic și social?
Dreapta este opusă corupției până la limita milenarismului. Există o credință puternică care spune că rezolvarea corupției și înlocuirea oamenilor răi cu oamenii buni, care se întâmplă să fie înlocuirea totuna cu oamenilor sistemului cu oamenii „noștri”, va rezolva o mare parte dintre problemele României permițând puterii creative, muncii și profit abilității să curgă nestingherite. În plus, fiecare bătălie împotriva corupției este un Armageddon. De fiecare dată este acum ori niciodată. De fiecare dată întregul proiectul occidental al României este pus în discuție. De fiecare dată, nimeni nu trebuie să aibă altă prioritate. De fiecare dată, un anumit nivel de compromis moral poate fi acceptabil, ba chiar necesar.
Dedicația pentru lupta anticorupție este, printre altele, expresia unui populism contorsionat. Folosesc aici definiția lui Cass Mudde care susține că populismul reprezintă credința în opoziția dintre o elită coruptă și o populație virtuoasă. Dreapta crede cu tărie, și nu fără motiv, că elita statului român este coruptă. În relație cu poporul, în schimb, dreapta prezintă o atitudine ambivalentă. Există un popor bun, virtuos, al clasei de mijloc, cinstit, muncitor, activ. Acest popor votează cu dreapta, evident. Există și un alt popor, în schimb, care nu trăiește din muncă ci din mila și bunăvoința elitei corupte. Acest popor este el însuși corupt, mai puțin muncitor, pasiv. Și, surpriză, nu votează dreapta.
Cum câștigă dreapta alegeri? Istoric vorbind, au existat două soluții. Soluția Convenției Democratice a fost elitismul luminat. Chiar dacă poporul era văzut ca prizonierul moștenirii comuniste, Convenția Democratică a susținut cu tărie că el poate fi reabilitat, că un pic de educație va scoate la iveală adevăratele valori și va trimite în istorie reprezentanții postdecembriști ai comunismului. Cealaltă soluție este șmecheria. A fost exprimată explicit, pe vremea președintelui Băsescu, teza conform căreia poporul este atât de abrutizat încât este nevoie de un lider carismatic care, pur și simplu să îl păcălească pe calea cea bună. Șmecheriei electorale i se adaugă șmecheria constituțională. Dreapta este reprezentată la putere în mod tipic prin Președinte și stânga prin Parlament. Prin urmare, pe fondul unei constituții slab definite, teza dreptei, susținută uneori de constituționaliști respectabili, este că Președintele poate să folosească maximul de puteri pe care îl oferă litera Constituției pe când Parlamentul trebuie să folosească un minim de puteri definit de spiritul Constituției, real sau imaginat. Această șmecherie nu este apanajul exclusiv al dreptei deși este ceva mai pronunțat în această zonă a spectrului. Și PSD manifestă uneori o opinie simetrică.
În privința drepturilor, civile, dreapta are o atitudine ambivalentă. Manifestând ingeniozitatea necesară în relație cu majoritatea PSD, dreapta a avut în repetate rânduri simpatii nesănătoase față de instituțiile de forță. În plus, am putut vedea o oarecare lipsă de interes față de soarta celor care nu se potrivesc pe patul lui Procust imaginat de dreapta, fie că sunt majoritari, fie că sunt minoritari.
Pe de altă parte, mare parte a electoratului care își dorește construirea unei Românii definită prin lărgirea drepturilor civile este inclusă în electoratul dreptei. Ba chiar, partizanii libertăților au un rol esențial în acest lectorat. Prin urmare, deși cu frustrări ocazionale, dreapta este cea care răspunde acestor preocupări. USR va deveni, funcțional dacă nu prin efectul voinței proprii, partidul drepturilor civile. PNL își dorește foarte mult să ignore subiectul, după cum am văzut în efortul de a construi o relație cu Marian Munteanu, ca să dau doar un exemplu. Dar presiunea propriului electorat s-a dovedit suficient de obicei de puternică pentru a retrage partidul pe o poziție mai moderată.
