DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Dreptate pe timpuri de pandemie: Un medic detașat în spitale COVID-19 primește 20 lei/zi iar un magistrat detașat primește 400 lei/zi

Linkdin
medici obositi

În timpul stării de urgență declanșată de epidemia de coronavirus, personalul medical detașat la alte alte spitale primește o diurnă de 20 de lei pe zi, în timp ce un magistrat detașat la CSM, ministerul Justiției sau la Inspecția Judiciară și care lucrează „de acasă” primește și 400 de lei pe zi, dezvăluie jurnalistul Virgil Burlă pe site-ul Europa Liberă.

Vezi și: Raed Arafat pregătește populația pentru următoarea etapă: Ar fi bine să începem să ne acoperim nasul și gura când ieșim în spațiul public

Pe 30 martie, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a emis un ordin privind stabilirea modului de detaşare/delegare a personalului medical pe perioada stării de urgenţă. Potrivit documentului, personalul medical nu poate refuza detașarea/delegarea dispusă, iar dacă acesta se face în alte localitați decât cele de domiciliu, unitățile sanitare unde este detașat/delegat au obligația de a-i asigura cazarea și hrana.

În anexa HG 714 din 2018 privind drepturile personalului pe perioada delegării și detașării în altă localitate se arată că „Persoana delegată într-o localitate situată la o distanţă cuprinsă între 5 şi 50 km de localitatea în care îşi are locul permanent de muncă beneficiază de o indemnizaţie de delegare, în cuantum de 20 lei/zi, indiferent de funcţia pe care o îndeplineşte şi de autoritatea sau instituţia publică în care îşi desfăşoară activitatea”.

Dacă o persoană este delegată la o distanță mai mare de 50 de kilometri de casă, ea primește 20 de lei diurnă pe zi și o alocație de cazare de 230 de lei pe zi.

Cine obține o diurnă de 20 de ori mai mare

Deși HG pare clară și nediscriminatorie, în același timp există în vigoare o altă normă, o ordonanță de urgență din 2006, care prevede că ”judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora și magistrații-asistenți, care sunt detașați sau delegați în altă localitate decat cea de domiciliu, beneficiază, pe toata durata delegării sau detașării, de a) diurnă in cuantum de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară”. Asta înseamnă aproximativ 400 de lei pe zi pentru fiecare magistrat detașat sau delegat. În plus, pe lângă acestă sumă, ei primesc de la ministerul Justiției echivalentul a 600 de euro pentru chiria lunară, dacă nu au o locuință în localitatea în care își desfășoară activitatea.

Problema acestor diurne uriașe a fost ridicată de judecătoarea Alina Mihaela Niță fosta președintă a Tribunalului Neamț. Ea s-a întrebat pe o rețea de socializare „De ce un magistrat delegat/detașat primește o diurnă de 2% din indemnizația de încadrare brută lunară, adică în jur de 400 lei/zi, în timp ce un cadru medical detașat zilele acestea în spitale în care sunt tratați bolnavi cu covid și care se expune unui risc atât de mare pentru sănătatea și viața sa, primește doar 20 lei/zi?”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.