Partidele aflate la guvernare vor să dea o nouă lovitură mediului economic după celebra “taxă pe stâlp”, care a descurajat investiţiile private în România.
Proiectul impozitării marilor averi este greşit şi duce la efecte perverse, precum: riscul “albirii” averilor dobandite ilicit, exportul averilor dobândite licit, fuga capitalului, pierderea de locuri de muncă, riscul alungării sportivilor de performanţă, a creierelor generatoare de inovaţii şi invenţii cu valoarea adăugată foarte mare, dar mai ales încarcă costurile de administrare fiscală şi aşa uriaşe la nivelul unui sistem fiscal profund nereformat.
1. Controlul marilor averi este un proiect demarat în anul 2011, cu asistenţa Băncii Mondiale şi a FMI, dar blocat în aplicare de incompetenţa Guvernului Ponta.
Incapacitatea ANAF de a veni cu rezultate concrete în urma restructurării şi creării departamentului pentru controlul marilor averi, la patru ani de la demararea acestui proiect, nu se acoperă cu un nou impozit. După ce ANAF a eşuat total în lupta cu evaziunea fiscală, cu siguranţă, prin adoptarea unui nou impozit pe marile averi, ANAF va demonstra şi mai multă ineficienţă. Nu o să mire pe nimeni că va cheltui mai mult şi va colecta şi mai puţin.
2. Impozitarea marilor averi a eşuat în bătălia cu inechitatea socială în multe alte ţări.
Experienţele unor state europene stau suport. Austria, Danemarca (1995), Finlanda (2006), Germania (1997), Luxemburg (2006) sau Suedia (2007) au renunţat la impozitarea marilor averi, care s-a dovedit ineficienţa economic şi nu rezolvă problemele structurale sociale ale naţiunilor.
În schimb, Franța aplică un barem pentru impozitul pe avere calculat în trepte, progresiv, ca şi cel pe venit, pornind de la un prag de aproape două ori mai mare ca cel pe care îl propune acum un partid din arcul guvernamental: sub 800.000 euro - 0%; între 800.000 și 1,3 milioane - 0,50%; între 1,3 milioane și 2.570.000 - 0,70%; între 2.570.000 și 5.000.000 - 1,00%; între 5 milioane de euro și 10 milioane: 1,25%; peste 10 milioane: 1,50%. Spania a renunţat la aplicarea unui impozit similar în anul 2008, dar l-a introdus temporar în anul 2011, în plină criză economică, de la un prag de 700.000 euro în sus, extinzând perioada de aplicare pănă în anul 2014. Nu cred însă că economia şi fiscalitatea franceză sau spaniolă, campioane la şomaj, sunt modele recomandabile pentru România.
3. Înţelegem din măsurile propuse în Guvernul Ponta în ultimii doi ani şi şapte luni că prosperitatea e o culpă, iar sărăcia o virtute.
Soluţiile PNL pentru stimularea unei creşteri economice reale care să avantajeze recuperarea decalajelor dintre România şi statele dezvoltate din Uniunea Europeană se bazează pe: o relaxare fiscală care să vizeze atât reducerea TVA, cât şi numărul de taxe fiscale şi parafiscale plătite de cei care crează valoare adăugată brută, acompaniată de simplificarea procedurilor fiscale, scăderea costurilor de administrare ale politicii fiscale în ansamblu, cât şi de eliminarea risipei bugetare pentru resursele colectate.
Sistemul fiscal din România trebuie să fie atractiv pentru investiţii, locuri de muncă şi generator de bunăstare pentru toţi.
4. Proiectul impozitării marilor averi încalcă principiile Codului fiscal, care la art. 3 prevede „neutralitatea măsurilor fiscale în raport cu diferitele categorii de investitori şi capitaluri, cu forma de proprietate, asigurând condiţii egale investitorilor, capitalului român şi străin”
5. În art. 4 din Constituția României, la alin (2) se specifică clar că „România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetătenilor săi, fără deosebire de rasă, (...), de avere sau de origine socială”. De pildă, Curtea Constituţională Federală a Germaniei a declarat un proiect similar neconstituţional, în urmă cu circa 10 ani.
Comentează