Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica a încheiat anul trecut cu pierderi de 6 milioane lei, comparativ cu un profit de 145 milioane lei obţinut în 2020, conform datelor preliminate transmise marţi Bursei de Valori Bucureşti, conform Agerpres.
Veniturile au totalizat 3,746 miliarde lei, fiind mai mari cu 58% faţă de anul anterior, în principal ca urmare a creşterii cantităţii de energie electrică livrată consumatorilor, majorării tarifului mediu de transport şi creşterii veniturilor realizate pe piaţa de echilibrare.
Cheltuielile totale operaţionale (inclusiv amortizarea) s-au majorat cu 71%, până la 3,75 miliarde lei.
EBITDA (profit înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare) s-a cifrat la 271 milioane lei (minus 40%).
Gradul de realizare a programului de investiţii la 31 decembrie 2021 era de 89,5%. Comparativ cu realizările la 12 luni ale anului 2020, cheltuielile de investiţii realizate în 2021 au crescut cu 38,4%.
Cele mai importante contracte de investiţii semnate anul trecut au fost: LEA 400 KV D.C. Gutinaş-Smârdan - 247,8 milioane lei; retehnologizare Staţia Electrică de transformare 400/110 kV Pelicanu - 96,4 milioane lei; mărirea capacităţii de transport LEA 220 kV Stejaru Gheorgheni-Fântânele - 43 milioane lei.
Transelectrica joacă un rol activ, fiind parte a strategiei de siguranţă naţională prin asigurarea infrastructurii necesare funcţionării şi dezvoltării pieţei de energie electrică din România. În calitate de Operator de Transport şi de Sistem (OTS), Transelectrica asigură siguranţa în funcţionare a Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN) şi îmbunătăţirea permanentă a performanţei tehnologice şi adecvanţei Reţelei Electrice de Transport (RET), îndeplinind standardele de calitate, garantând, în acelaşi timp, accesul reglementat la reţeaua electrică de transport, în mod transparent, nediscriminatoriu şi echidistant pentru toţi participanţii la piaţă.
CNTEE Transelectrica SA deţine poziţia de monopol natural pe piaţa românească de energie electrică, fiind prima companie cu capital majoritar de stat listată la Bursa de Valori Bucureşti în cadrul programului "O piaţă puternică-Dezvoltarea pieţei de capital".
De la data listării la Bursa de Valori Bucureşti, 29 august 2006, şi până în prezent, compania a suferit modificări în structura acţionariatului, în prezent statul român deţinând 58,69% din acţiuni.
După un profit în 2020, Transelectrica a încheiat anul 2021 cu pierderi de 6 milioane de lei
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

66
Bursele europene şi-au luat avânt puternic, după anunțul lui Trump privind Iranul
66

440
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
440

1.279
Șoc în 'patria petrolului': Prețurile la combustibil au sărit în aer - care este explicația
1.279

1.445
România recuperează rapid decalajele față de UE - de la 44% la 80%, peste ritmul Poloniei. Dragoș Pîslaru: 'Este exemplu de manual'
1.445

1.631
România intră pe o nouă rută energetică majoră: Transgaz semnează acordul
1.631

33
FMI, Agenţia Internaţională pentru Energie şi Banca Mondială vor crea un grup de coordonare pentru a gestiona impactul economic al războiului din Orientul Mijlociu
33

54
Preţurile petrolului au scăzut cu peste 3% în cazul Brent, după ce Trump a declarat că SUA ar putea încheia în curând războiul cu Iranul
54

627
Cum vrea Guvernul să reducă prețul carburanților - două scenarii pe masă. Alexandru Nazare: 'Suntem pregătiţi să fie adoptate în această săptămână'
627

12
BVB a închis în creştere şedinţa de miercuri
12

920
UE anunță că prețurile la energie vor rămâne ridicate și după încheierea războiului din Iran: Se va trece la importuri din SUA și Algeria
920

4.931
Vacanțele de vară ale românilor, în pericol? O mare companie aeriană ia în calcul anularea zborurilor din cauza penuriei de kerosen
4.931

1.513
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.513

67
Mediul de afaceri trage semnale de alarmă: Concordia a discutat cu Grindeanu și Manole despre competitivitatea României
67
















Comentează