Premium
de Razvan Zamfir, jurnalist
Marți, balanța Puterii s-a dezechilibrat oficial. PNL și PSD, ca-ntr-o parodie USL, au votat împreună pentru Guvernul lui Klaus Iohannis. Un guvern despre care Președintele a susținut că nu are culoare politică, dar care a demonstrat – prin lista de miniștri - că poate avea orice culoare, ca un curcubeu. Orice culoare, cu o excepție: galben.
După demisia cabinetului Ponta, liberalii au crezut că vine momentul lor. Au presupus că, după un premier PSD, urmează un guvern PNL sau, măcar, un guvern liberal impus de Președinte. Au presupus greșit. Așa cum, tot greșit, au avut senzația că se află în aceeași tabără, hai, echipă, cu președintele Klaus Iohannis. Liberalii n-au înțeles că în tabăra lui Iohannis nu mai e loc și pentru ei. De fapt, în echipa fostului primar al Sibiului e loc aproape doar pentru domnia sa. Cu greu, cu mari, dar utile, concesii, se pot înghesui și PSD și UNPR. Pentru PNL, în schimb, chiar nu e loc.
Dacă Guvernul Cioloș e guvernul lui Iohannis, și este, lucrurile sunt evidente. PSD are vicepremier și ministrul Administrației și Dezvoltării regionale (Vasile Dâncu - ministrul banilor pentru primari, în an electoral), iar UNPR și-a păstrat portofoliul Afacerilor Interne prin chestorul Tobă. Nici Achim Irimescu, noul ministru al Agriculturii nu trebuie scos din sfera de influență PSD pentru că, în calitate de fost secretar de stat, acolo s-a plasat singur. Să-i respectăm dorința. Iată doar câteva exemple. Altfel, la nivelul secretarilor de stat, lucrurile sunt strict politice și aproape neschimbate.
Apoi, pe domnul Motoc și l-a dorit ministru și Victor Ponta, în cabinetul său. La Externe, nu la Apărare, dar ce contează, tehnocratul e tehnocrat, iar specializarea sa e universală.
În schimb, oricât ați căuta, nu veți găsi niciun liberal în cabinetul Cioloș. În ciuda entuziasmului cu care copreședinții Gorghiu și Blaga și-au declarat susținerea pentru guvernul ”tehnocrat”, tehnocratul n-a făcut favoruri decât pesediștilor și uneperiștilor. În ceea ce-i privește pe ”țărăniștii” reactivați, discuția e mult mai complicată, căci nu pe filieră politică au ajuns în Executiv, așa cum nici răspunderea lor nu e politică. Putem specula că – așa cum la un moment dat UNPR era considerat partidul sistemului - și tehnocrații lui Cioloș, oameni care în ultimii ani s-au plimbat prin politică și corporații, ar aparține unui sistem. Vicepremierul Borc, de exemplu, vine direct din managementul companiei Lafarge, unde a ajuns dupa ce a plecat din Guvernul care a privatizat compania Romcim, devenită Lafarge Romcim.
Acestea sunt, însă, subtilități politice. Iar atunci când Iohannis a vorbit despre ”guvernul său”, electoratul neavizat a auzit ”guvernul PNL”. În consecință, același electoral neavizat va considera că, de marți, PNL guvernează prin interpusul Cioloș, cu sprijinul simbolic al PSD și UNPR. Pe scurt, PNL va deconta politic guvernarea Cioloș, deși, atenție, PNL e marele pierzător al politicii prezidențiale.
Pe fondul unei nemulțumiri tot mai accentuate față de lipsa de comunicare cu Palatul Cotroceni, unii liberali – mai ales cei proveniți pe filiera PDL – au început să se întrebe cum au ajuns în cea mai nefericită poziție politică existentă. Poziția în care sunt obligați să își asume un guvern care nu numai că nu e PNL, dar e mai degraba PSD și UNPR.
În același timp, Traian Băsescu încearcă să-și asume un prim rol după încheierea mandatului său, cel de lider al Opoziției. Un rol care, trebuie să recunoaștem, i se potrivește. Amintindu-ne că la Putere te erodezi, scazi, iar în Opoziție crești, mulți liberali noi, fără nostalgii peneliste, își negociază trecerea la Mișcarea Populară.
PNL scade în sondaje. Greșelile politice proprii, dezinteresul inexplicabil al Președintelui față de acest partid, asumarea unei guvernări de pe urma căreia nu obține niciun beneficiu (căci orice succes al Cabinetului Cioloș va fi un succes al tehnocraților în fața politicienilor, iar orice eșec va aparține liberalilor, adversari ai guvernului anterior), toate aceste motive duc formarea unor grupuri interne, dezidente, în PNL. Nu e niciun secret ca noul PNL funcționează ca o alianță între două partide, iar PNL și PDL continuă să existe informal. În terioriu, la Cameră și la Senat, încă se vorbește despre ”ei și noi”.
Acum, când Gorghiu și Blaga au luat PNL-ului și ultima armă, aceea de a critica guvernul, ”ei” sunt gata să plece. Acolo unde există șansele unei creșteri. La MP, singurul partid care a exploatat politic cu sânge rece criza migranților și nemultumirea românilor față de ”europenismul” prea relaxat al lui Klaus Iohannis. Când, după atentatul de la Paris, Iohannis continuă să vorbească despre toleranță și nu scoate o vorba despre cotele obligatorii de migranți – deși Polonia și Ungaria au anunțat deja că nu vor primi niciun migrant sirian – e firesc ca singura voce radicală să puncteze electoral. Se întâmplă la fel în toată Europa. La noi, însă, e vocea lui Traian Băsescu. Vocea pe care câțiva ”noi liberali” ar putea-o considera familiară.
Senatorul Traian Igaș, de exemplu, ar putea trece foarte curând la Mișcarea Populară, după ce va constata cât de greu e să-l susțină pe ministrul de Interne Tobă, după ce, în timpul guvernului Boc, a cerut îndepărtarea sa de la șefia Poliției Române. De altfel, domnul Igaș ar putea vedea în plecarea la MP și o rezolvare a problemei locale arădene pe care o are cu liderul Falcă.
Nici senatorul Gigi Chiru nu are un viitor prea luminos in Partidul Național Liberal, după ce a fost condamnat în primă instanță pentru mită electorală. Din cursa (internă) pentru Primăria Constanței s-a retras singur, iar perspectivele unui nou mandat parlamentar pe listele PNL nu există. Mișcarea Populară, unde Justiția e pusă sub semnul întrebării, l-ar accepta.
Un alt senator marginalizat de PNL este independentul Valeriu Todirașcu, afiliat grupului liberal de la Senat. Basarabean intrat în Parlament din partea Noii Republici, Todirașcu are toate argumentele ideologice și nu numai, pentru a se ralia MP.
Și sunt și alții care ar putea pleca, însă, oricât de dramatică ar părea ideea unei hemoragii de partid, pentru doamna Alina Gorghiu principala problemă ar trebui să o reprezinte cei care rămân. Majoritatea tăcută a liberalilor vechi care, din loialitate față de partid, continuă să fie fair-play față de Iohannis și de conducerea bicefală, deși tratamentul nu e reciproc. Însă, în ritmul și direcția în care evoluează politica de azi, întrebare e: până când?
