Emisiile de carbon din Australia vor înregistra un declin cu până la 4 procente pe parcursul următorilor ani datorită implementării noilor surse de energie regenerabilă, conform anunţului unei echipe de cercetători, citat miercuri de DPA potrivit Agerpres
Emisiile de gaze cu efect de seră din Australia ating circa 540 de megatone de dioxid de carbon echivalent pe an, însă după o stagnare scurtă vor scădea cu 3-4% în perioada 2020 - 2022 şi poate chiar mai mult în anii următori, conform unei sinteze publicate de Australian National University (ANU).
Australia implementează energia solară şi eoliană de zece ori mai rapid pe cap de locuitor în comparaţie cu media la nivel internaţional, ceea ce modifică utilizarea combustibililor fosili şi ajută la reducerea emisiilor, notează Andrew Blakers, autorul raportului, profesor la ANU.
''Acesta este un mesaj de speranţă pentru reducerea emisiilor noastre la costuri scăzute'', a adăugat specialistul.
''Energia solară şi eoliană oferă cea mai ieftină modalitate de a produce un impact profund în ceea ce priveşte emisiile datorită costului lor redus şi în continuă scădere'', a precizat Blakers.
Un alt cercetător, Matthew Stocks, a declarat că scăderea emisiilor în sectorul energiei electrice este pe cale să fie mult mai substanţiale decât creşterea emisiilor provenite din toate sectoarele la un loc.
Însă declinul emisiilor în anii 2020 va depinde de deciziile autorităţilor guvernamentale de a facilita conceperea unor modalităţi adecvate de transmisie şi stocare a energiei electrice, se arată în raport. Fără acestea, emisiile ar putea înregistra o nouă creştere după anul 2022, au notat oamenii de ştiinţă.
Guvernul conservator din Australia, condus de Scott Morrison, un prim-ministru care susţine utilizarea cărbunelui, a refuzat să abandoneze combustibilii fosili şi
a insistat să folosească credite de emisii în temeiul Protocolului de la Kyoto pentru atingerea obiectivului Acordului de la Paris privind clima.
Însă raportul susţine că implementarea energiei solare şi eoliene în ritmul actual ar permite Australiei să îşi atingă obiectivul de emisii la costuri scăzute sau chiar zero, fără a utiliza aceste credite.
Emisiile de carbon din Australia vor înregistra un declin cu până la 4 procente pe parcursul următorilor ani
Articole Similare

385
Vin vremuri grele pentru apărarea ucraineană: ce modificare a făcut Moscova dronelor Shahed încât să fie letale
385

15
În plin răzbioi cu Ucraiana, Rusia se oferă să medieze conflictul din Orientul Mijlociu
15

17
VIDEO Noi explozii raportate la Teheran: Israelul și SUA atacă dezlănțuit
17

38
China anunță o creștere semnificativă a bugetului pentru apărare
38

17
VIDEO Noi bombardamente israeliene asupra Beirutului; doi morţi în nordul Libanului
17

4.845
Cea mai mare bază militară americană din Orientul Mijlociu a fost atacată de Iran: două bombardiere, puse la pământ de forțele din Qatar
4.845

59
Conflictul din Orientul Mijlociul tensionează relațiile transatlantice
59

2.768
S-au găsit dovezi că trăim într-un univers simulat, ca în Matrix: Susține un fizician
2.768

62
China își oferă serviciile de mediator în Orientul Mijlociu - A fost trimis un emisar special
62

4.286
Iranul nu ține cont de avertismentul Pakistanului - Rachete de croazieră lansate spre Arabia Saudită
4.286

752
AIEA dă asigurări: Fără emisii radioactive detectate după atacurile asupra instalațiilor nucleare din Iran
752

146
China a cerut rafinăriilor de top să oprească exporturile de motorină şi benzină
146

29
Asigurătorii maritimi continuă să ofere acoperire în Orientul Mijlociu, dar primele de risc de război cresc
29

















Comentează