Erdogan, reacție VIOLENTĂ la adresa NATO: 'Greşeli care nu pot fi comise de proşti, ci numai de oameni ticăloşi'. Ce l-a enervat pe liderul de la Ankara

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 18-11-2017

Actualizat: 18-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a respins sâmbătă scuzele transmise de către NATO după ce numele său a apărut pe un "poster inamic" în cadrul unui exerciţiu militar, spunând că un astfel de comportament lipsit de respect nu poate fi iertat atât de uşor, relatează site-ul agenţiei Reuters, potrivit Mediafax.

"Aţi văzut comportamentul lipsit de respect din timpul exerciţiului NATO de ieri. Sunt câteva greşeli care nu pot fi comise de proşti, ci numai de oameni ticăloşi. Percep această obrăznicie îndreptată împotriva mea şi a fondatorului republicii noastre Mustafa Kemal Ataturk ca o reflecţie a unui punct de vedere distorsionat pe care îl observăm în cadrul NATO de ceva vreme. Această chestiune nu poate fi acoperită doar cu o scuză simplă", a spus Erdogan, în cadrul unui discurs televizat.

Medicul Burnei e BUN DE PLATĂ! Decizie BOMBĂ a magistraţilor de la Curtea de Apel

Turcia s-a retras din exerciţiul Trident Javelin, unde participa cu 40 de militari, după ce un oficial norvegian l-a înfăţişat pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan drept "colaborator al inamicilor" în timpul unui exerciţiu NATO în Norvegia. În plus, un portret al fondatorului Turciei, Mustafa Kemal Ataturk, a fost prezentat pe "lista liderilor ostili" în timpul exerciţiului asistat de calculator.

Secretarul General al NATO, Jens Stoltenberg, şi ministrul norvegian al Apărării, Frank Bakke-Jensen, şi-au cerut scuze faţă de Turcia în legătură cu acest incident.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri