DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Este România capabilă să aibă grijă de copiii săi?

De câteva decenii deja România sângerează și își pierde cea mai importantă resursă a unei națiuni: oamenii. Milioane de români pleacă în afara țării, majoritatea tinerii, în putere, cu familii, cu inițiativă, utili, care au ce oferi societății. Alte milioane nu se nasc. Și uite așa, în 2050 populația României va ajunge la 14 milioane iar în 2100 la 8 milioane.

Așa cum scriam acum câteva luni, mai puțini oameni înseamnă mai puține creiere, mai puține brațe de muncă, mai puține idei și inițiative, mai puține afaceri cu mai puțini salariați, mai puțini medici, avocați, scriitori, savanți, mai puțini tineri care să-și întemeieze familii.

Memoria istorică, culturală și lingvistică a unei națiuni trăiește prin oamenii vii. Da, istoria, cultura și limba pot fi arhivate în texte, imagini, înregistrări audio și video, în cărți și tablouri, pe CD-uri și casete, pe stick-uri de memorie și în muzee, însă sunt moarte în afara oamenilor. Istoria, cultura și limba trăiesc în simbioză cu oamenii și mor atunci când sunt despărțite de oamenii-gazdă. Trăiesc doar la purtător. Pot fi împăiate dar nu pot fi ținute în viață.

România a pierdut milioane de oameni în ultimele decenii, mai mult decât în toate războaiele de sute de ani încoace. Trei milioane de oameni a pierdut pe ”frontul de vest”. Slavă Domnului, sunt vii și nevătămați dar, fără o strategie națională de recuperare a lor, sunt pierduți pentru națiunea română. Alte câteva milioane, poate patru, poate cinci, nu s-au mai născut deloc. Un om poate însemna mii de posibilități, de idei, de experiențe, de inițiative, de creații. Gândiți-vă cât se pierde prin nenașterea unui om. Gândiți-vă cât se pierde prin nenașterea a milioane de oameni. Faceți un exercițiu de imaginație cu cei din jurul vostru, cu membri ai familiei, cu prieteni, cu colegi, chiar cu personalități publice. Ștergeți-i din peisaj, imaginați-vă că nu s-ar fi născut. Și ștergeți apoi și tot ce au făcut, tot ceea ce există datorită lor. Dacă nu se năștea prietena prin care v-ați cunoscut soția? Nu exista nicio întâlnire. Dacă nu se nășteau oameni care v-au umplut viața, care v-au influențat decisiv în viață și de la care ați avut ce învăța?

Tăierea copacilor și dispariția speciei cocostârcului verde cu moț sunt tragice. Însă și mai tragică e dispariția oamenilor. România sângerează și sărăcește și politicienii nu dau vreun semn că ar înțelege gravitatea situației.

Fiindcă această sângerare poate fi oprită în trei moduri:

  1. Reducerea emigrației
  2. Creșterea natalității
  3. Revenirea în țară a românilor plecați

Pentru toate acestea există o soluție: o strategie de civilizare și dezvoltare națională. Românilor trebuie să le fie bine aici, în țară, ca să se întoarcă și să nu mai plece. Dacă vrem copii, trebuie să știm cum să-i primim în lumea asta și să avem grijă de ei. Iar dacă admitem că demografia e o problemă națională, de vitală importanță strategică, atunci și creșterea și îngrijirea copiilor este o problemă națională, de vitală importanță strategică, nu doar o problemă de familie.

Nu am urmărit cazul familiei Butnariu din Norvegia însă am urmărit discuțiile pe care le-a provocat. Nu știu cine are dreptate în acel caz, familia sau serviciile sociale norvegiene. Nu discut acum acest caz. Însă, plecând de la emoția națională pe care a provocat-o soarta unor copii, ar trebui să ne gândim și la soarta copiilor români din țară, născuți și încă nenăscuți, actuali și viitori, și care sunt dependenți de noi, de părinții lor, de familii, de societate în general.

E vital să crească natalitatea dar ce facem cu copiii care se nasc? În ce lume îi primim? Cum avem grijă de ei și îi protejăm? Îi lăsăm să trăiască în sărăcie și violență, cerșind, victime ale abuzurilor, violați și legați de pat sau închiși în coteț, învățând în școli friguroase și dărăpănate, gata să se prăbușească peste ei, trăind în mizerie, murind în ambulanță plimbați de la un spital la altul, murind în spitale mizere, populate de din ce în ce mai puțini medici, din ce în ce mai prost pregătiți, copii care intră în spital cu o răceală și ies morți din cauza nuștiucărei bacterii, a indolenței și mizeriei?

Vrem mai mulți copii. Și vrem ca tinerii în putere și familiile de români plecați în afară să se întoarcă în România, vrem ca alte familii cu copii să nu mai plece în afară. Dar ce le oferim? E societatea românească capabilă să aibă grijă de copiii ei?

”Fă copii!” sau ”Ia-ți copiii și întoarce-te în țară!” sau ”Nu-ți lua copiii și nu pleca în vest!” zic politicienii. Dar au arătat conducătorii României că țara asta e sigură și ospitalieră cu copiii? Suntem noi, ca societate, capabili să avem grijă de copiii care vin în lumea noastră, aici? Nu poți să ceri creșterea natalității și apoi să le zici familiilor cu copii care sunt în nevoie: ”Păi te-am pus eu să-l faci?” Fiindcă răspunsul e da. Politicienii, tehnocrații, liderii de opinie, iubitorii de nație și grijulii viitorului țărișoarei și poporului cer creșterea natalității și îi ceartă pe românii care nu fac copii.

Fără o strategie de susținere a copiilor și a familiilor cu copii, a mamelor, orice apel la creșterea natalității e vorbă în vânt și populism cinic din partea politicienilor și autorităților.

Acest articol e parte a unui serial mai lung:

Trei milioane de români pierduți pe frontul de vest

Falimentul demografic al națiunii române

Va mai fi România a românilor peste 100 de ani?

COMENTARIUL ESTE ASUMAT DE AUTOR
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.