Evazioniștii de stînga. Românii care așteaptă de la stat primesc ceea ce merită.

Autor: Mirel Axinte, Consultant și comentator politic

Publicat: 12-05-2015

Actualizat: 13-05-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Nu vrei centrale de apartament, vrei încălzire la comun dar nu-ți plătești întreținerea. Cam asta e situația evazioniștilor care vor stat maximal și social. Iar în cazul lor evaziunea fiscală e de două ori mai imorală.

Cînd alegătorul român vorbește despre creșterea finanțării de la buget și o mai bună colectare se referă la creșterea finanțării lui de la buget și o mai bună colectare de la ceilalți. ”Să se ducă statul să ia bani de la vecinul și să mi-i dea mie. Și s-o facă cît mai eficient.” Acesta e mesajul alegătorului român. Un stat bun e statul care îi dă în cap vecinului, îi ia toți banii și ți-i aruncă ție peste gard. Numai că statul, adică politicienii și funcționarii lor, nu e prost. Îi dă în cap vecinului, îi ia banii, apoi vine la tine, îți dă și ție în cap, îți ia banii, și mîine te scuipă în cap din goana gipanului și-ți strigă ”Săracule!” de la înălțimea milionului de euro cîștigat din salariul de ministru sau secretar de stat.

Oamenii se plîng pe bună dreptate de ultimele aberații ale guvernului Ponta, de suspendarea activității firmelor de către ANAF, de falimentarea micilor comercianți, de hăituirea antreprenorilor, a liber profesioniștilor și salariaților, de jupuirea ospătarilor, frizerilor și băieților cu pizza, a celor cu salarii mici în general, de birocrația care falimentează producătorul agricol și transformarea românilor în nație asediată de miliția impozitelor. Aceiași oameni însă, atunci cînd sînt întrebați care e soluția pentru servicii de sănătate și educație mai bune și, în general, pentru o viață bună, vorbesc despre stat, despre creșterea finanțării statului și, evident, despre soluția miraculoasă, îmbunătățirea colectării. Și votează politicieni care promit buget de stat mai mare și o mai eficientă colectare la buget.

Aceiași oameni care își trec pe cartea de muncă salariu cît mai mic, ca să plătească contribuții pe măsură, cer creșterea finanțării educației, sănătății, a pensiilor și asistenței sociale. Pe de o parte se plîng că sînt prea mari contribuțiile (aprox. 50% din salariul brut), pe de altă parte se plîng că nu sînt suficiente și de aceea nu avem servicii decente de sănătate și educație. Dacă li se reproșează contradicția, se retrag în discursul justițiar. ”Sînt bani suficienți dar îi fură politicienii.” Apoi încep să-i plîngă pe politicienii arestați de DNA. Iar la viitoarele alegeri îi votează iar. Dar acesta e un subiect separat.

Le-au zis alegătorii politicienilor: ”Lăsați-ne banii, că ne descurcăm, știm noi mai bine ce să facem cu ei”? Nu. Le-au zis: ”Voi știți mai bine ce să faceți cu banii noștri. Dacă acum nu e bine e că nu ați luat destui bani de la noi.” Politicienii n-au așteptat invitația de două ori.

Dacă vrei sănătate și educație de stat, dacă vrei ca statul să se implice cît mai mult și să le facă pe toate, dă-i bani! Dacă crezi că soluția la dezastrul din educație și sănătate e creșterea finanțării, plătește-ți dările la stat, pune-ți întreg salariul pe cartea de muncă, vinde cu factură, taie bon chiar și pe bacșiș.

Dar este aceasta o soluție? Cu cît mai mulți bani sînt în mîna politicienilor și funcționarilor (căci ei sînt Statul), cu atît mai bine pentru noi? Majoritatea românilor așa par să creadă. Ar vrea să delege statului toate responsabilitățile iar banii să le rămînă lor. Numai că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din tîrg. Politicienii păstrează monopolul pe educație, sănătate, pensii sau asistență socială, le administrează prost, din lipsă de competiție, cer cît mai mulți bani pentru ele și banii îi bagă în propriiile buzunare.

Pînă cînd alegătorii nu vor vota politicieni care le promit libertate și responsabilitate, pînă cînd nu vor lua în serios posibilitatea liberalizării sistemelor de sănătate și educație, a unui stat minimal, nu se va schimba nimic. Politicienii vor crește taxele și vor găsi soluții din ce în ce mai dure sau ingenioase de a le colecta.

Scriu și pe Medium

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri