Exclusiv Decizie-șoc - Refuzată de Nicușor Dan, Autorizația pentru lucrările de la Planșeul Pieței Unirii a fost emisă de primarul Sectorul 3

Autor: Denisa Miron, Colaborator

Publicat: 12-10-2024

Actualizat: 12-10-2024

Problema Planșeului din Piața Unirii pare să se rezolve până la urmă. După ce specialiștii și expertizele au arătat urgența consolidărilor și reabilitării la obiectivul care are mai bine de 100 de ani, și după ce primarul general Nicușor Dan a refuzat să emită o Autorizație pentru aceste lucrări, s-a găsit o soluție legală ca lucrările să înceapă de îndată. Primăria Sectorului 3 care se învecinează și chiar suprapune în zonă teritorial cu Primăria Sectorului 4 a emis ea o autorizație.

Primăria Sectorul 3 a emis Autorizație de Construire în 11.10.2024 - la solicitarea Administrației Naționale ”Apele Române” prin Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea prin Primăria Sectorului 4 al Municipiului București prin care autorizează Executarea lucrărilor de construire pentru: REGENERAREASPAȚIILOR PUBLICE ÎN ZONA PASAJUL UNIRII PRIN REALIZAREA LUCRĂRILOR DE CONSOLODARE ȘI REABILITARE A ”OKANȘEULUI DE ACOPERIRE A RÂULUI DÂMBOVIȚA ÎN PIAȚA UNIRII”


Planșeul de beton de sub Piața Unirii este în pericol iminent de prăbușire

Vezi și: Expert universitar: `Dezastru e puțin spus. Pericolul este imens!`

 

O spun răspicat primarul Sectorului 4 și Prefectul Capitalei, care au organizat o vizită sub placa de beton. În multe zone, armătura de fier s-a dezintegrat, iar, pe măsură ce a ruginit, a sfărâmat grinzile de beton. Totuși, lucrarea naște controverse între edili: primarul general al capitalei spune că nu poate acorda o autorizație în regim de urgență pentru întreaga lucrare, ci doar pentru anumite porțiuni.

Structura vizată de acest anunț este chiar placa de beton care acoperă porțiunea subterană a râului Dâmbovița și susține o parte din Piața Unirii. Pentru prima oară, jurnaliștilor le-a fost permis accesul sub planșeu. Imaginile vorbesc de la sine: betonul turnat acum zeci de ani a crăpat, iar la suprafață au apărut armăturile ruginite.

Lucrările pentru reabilitarea plăcii de beton, despre care se vorbește deja de ani de zile, au revenit primăriei Sectorului 4. Instituția a pus la dispoziția jurnaliștilor un document întocmit, în luna august, de un expert care a inspectat zona. Conform acestuia, situația s-a agravat, iar prăbușirea totală a structurii este un risc real.

content-image

Concluziile specialiștilor

Menționăm că degradările sunt de așa natură (inclusiv cedări ale reazemelor grinzilor) încât un colaps al structurii, nu neapărat general, dar foarte probabil local, este posibil să se producă în orice moment, potrivit expertizei puse la dispoziție de Primăria Sectorului 4.

VEZI AICI EXPRTIZA FĂCUTĂ DE SPECIALIȘTI ȘI CARE ARATĂ STAREA DEPLORABILĂ A OBIECTIVULUI

content-image

Și totuși, lucrările încă nu au început. Primăria Sectorului 4 dă vina pe Primăria Generală, care nu a vrut să emită autorizația de construcție.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei: „Legea spune că autorizațiile în regim de urgență se emit doar dacă expertul spune că e pericol public și doar pentru chestiuni punctuale, nicidecum pentru o lucrare așa de mare de 700-800 de metri. Îi așteptăm cu documentația normală pentru a le da o autorizație în regim normal. Dacă expertul vine cu o expertiză care spune aici aici și aici este pericol public, pentru punctele alea o să dăm o autorizație în regim de urgență. Primăria Sectorului 4 ne-a depus o documentație pentru autorizație, ne-a depus mai întâi o documentație pentru un certificat de urbanism pe care l-am dat pe 2 septembrie și ne-a depus documentația pentru autorizație numai că este o inadvertență în documentația pe care dumnealor au depus-o.”

content-image

Răcănel Ionuț Radu, conferențiar la universitatea tehnică de construcție:Aceste dezagregări ale betonului, coroziunea avansată a armăturilor, fisuri, crăpături, ale unor elemente structurale, toate s-au produs de la ultimele consolidări de care vorbim în jurul anilor 86 până în anii 90. Nu vă închipuiți că structura o să cadă mâine. E foarte greu să stabilești dacă structura se va prăbuși și cum. Depinde, de exemplu, de o acțiune seismică care s-ar putea produce, de un alt factor de risc.”

content-image

content-image

Mihai Toader, prefectul Capitalei: Este imperios necesar să se înceapă cât mai urgent lucrările. Normal, este o lucrare destul de amplă, cu un impact general destul de mare, datorită amplasamentului pe care îl are, vorbim de Piața Unirii. Și din acest punct de vedere va fi un disconfort evident.

content-image

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei:Noi anticipăm că nu va fi nevoie de blocarea traficului prin pasaj, care este cel mai vizitat. Nouă, aici, la Primăria Capitalei, nu ne-au fost transmise decât expertize de rezistență pentru bucata de sub parc, nu și pentru cea de sub pasajul rutier. Noi anticipăm, fără să avem vreo expertiză, că degradarea (n.red: ne referim la) degradarea din pasaj, nu este la nivelul degradării din parc.

content-image

Conform primarului General, alte pasaje sunt deja într-o stare tehnică mai proastă decât planșeul de la Unirii. Printre ele, pasajele Lujerului și Obor, dar și podul de pe șoseaua București - Ploiești.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri