Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Expoziţia '190 de ani de la prima apariţie a Monitorului Oficial', la Biblioteca Naţională

Monitorul Oficial
Monitorul Oficial

Expoziţia foto-documentară "190 de ani de la prima apariţie a Monitorului Oficial" va putea fi vizitată, începând de luni, la Biblioteca Naţională a României.

"La Biblioteca Naţională a României, în perioada 11 - 28 aprilie, vă puteţi întâlni cu trecutul documentar al ţării, aşa cum s-a reflectat 190 de ani în pagini de Monitor Oficial, caz singular în presa românească: apariţie neîntreruptă. El este completat armonios cu trecutul instituţiei, care, în afară de publicarea foii oficiale, însemna şi apariţia părţii neoficiale, deosebit de interesantă din perspectiva anunţurilor conţinute: dezbateri parlamentare, ştiri din străinătate, critică literară şi de teatru, dizertaţii ştiinţifice şi istorice, anunţuri judiciare, reclame la firme de lux, chiar şi anecdote", informează BnR, într-o postare pe Facebook.

După expunerea la Biblioteca Naţională, expoziţia poate fi vizitată la Facultatea de Istorie, Universitatea din Bucureşti (mai); Muzeul Municipiului Bucureşti (iunie); Muzeul Naţional de Artă al României - Muzeul Colecţiilor de Artă (iulie); Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia (august); Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova (septembrie); Muzeul Oraşului Oradea (octombrie) şi la Camera Deputaţilor (noiembrie şi decembrie), potrivit Agerpres.

Alături de partenerii instituţionali care găzduiesc expoziţia au oferit un preţios sprijin documentar Arhivele Naţionale ale României şi Agerpres, mai informează Biblioteca Naţională a României.

Primul număr al Monitorului Oficial a apărut în anul 1832, acesta devenind, încă de la înfiinţare, un adevărat breviar al principalelor evenimente istorice, politice şi culturale care au dus la apariţia şi evoluţia României moderne. Publicaţia reprezintă un caz singular în presa românească, având o apariţie neîntreruptă timp de 190 de ani.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.